Deșeurile provenite din construcții, motiv de scandal la Rusca Montană

deseuri rusca montana

Potrivit unei postări de pe Facebook, viceprimarul PRO România al comunei Rusca Montană, Constantin Drăgănescu, a fost surprins în timp ce depozita pe pășunea comunală moloz provenit din gospodăria proprie. Cel care l-a filmat și fotografiat este un apropiat al unei consiliere locale de la PNL. Postarea a devenit în scurt timp virală.

Autorul postării, Pepe Jura, susține că l-a surprins pe viceprimar descărcând molozul dintr-o remorcă. Din discuțiile cu acesta, a înțeles că el și primarul PMP, Sergiu Toma, au de gând să amenajeze o groapă de gunoi în zona cunoscută de localnici ca fiind „La Cărămida”: „L-am întrebat de ce aruncă mizeria și ce exemplu dă acestei comune. I-am spus că toți sătenii dorim o comună curată, nu focar de infecție în zona caselor noastre, și i-am cerut ca până luni, 6 septembrie, să elibereze pășunea de gunoaie.

Întrebat de situația creată, primarul comunei spune că a discutat atât cu reprezentanții de la Arii Protejate, cât și cu cei de la Agenția pentru Protecția Mediului și Garda de Mediu. „Despre locul în care s-au depozitat deșeurile, am vorbit cu cei de la Ariile Protejate, pentru că ei au o hartă pe telefon, unde se vede care e situl lor și unde suntem noi, și i-am întrebat dacă este în regulă să fac groapa pentru deșeuri inerte. Iar ei mi-au spus că este în regulă. Suntem la stadiul de vorbe. Și cei de la Mediu, la ultimul control, mi-au lăsat ca măsură să facem această groapă de gunoi. Să identificăm terenul și să-l punem în legalitate. Noi terenul l-am găsit, dar nu am apucat să facem toate demersurile. Urma să dăm o hotărâre de Consiliu Local și cu avizul celor de la Mediu să împrejmuim terenul și să facem groapă de deșeuri inerte, de moloz provenit din construcții.”, ne-a spus Sergiu Toma.

Primarul a mai precizat că la următoarea ședință de Consiliu Local, programată pentru sfârșitul lunii septembrie, va iniția un proiect de hotărâre privind amenajarea unei gropi pentru deșeuri inerte.

Sursa foto: Facebook

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/