UPDATE: Descinderi la hoții de mașini. Mascații au vizat și o familie din Reșița!

Săptămâna a debutat cu șapte percheziții organizate simultan de polițiștii de la Investigații Criminale Timișoara. Vizată a fost și o locuință din Reșița, a unei persoane suspectate că ar face parte dintr-o rețea organizată care punea la cale furturile de mașini.

UPDATE 16.00 – „Poliţiştii au pus în aplicare cinci mandate de aducere pe numele suspecţilor, aceştia fiind depistaţi şi conduşi la sediul I.P.J Timiş pentru audieri. S-a procedat la reţinerea pentru 24 de ore a suspecţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, aceştia urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Timiş. De asemenea, potrivit aceluiași document, oamenii legii au identificat mai multe electronice, aproape 100 de perechi de încălţăminte şi alte bunuri susceptibile a fi provenite din infracţiuni, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.  Au mai confiscat și o mașină, despre care există suspiciuni că ar avea montate piese furate.

 UPDATE 9.44 – Persoanele reținute vor fi duse la audieri la Tribunalul Timiș. Pe lângă furturile de mașini, hoții sunt bănuiți că și-ar fi extins activitatea și au trecut inclusiv la spargeri de locuințe.

La Reșița au mai fost cazuri asemănătoare, dar polițiștii reșițeni au intervenit și i-au prins pe tinerii care spărgeau mașinile de lux din oraș. Vizate au fost BMW-urile și jeepurile, care au fost lăsate fără catalizatoare.

CITEȘTE ȘI: Hoții le-au arătat polițiștilor cum se fură la Reșița!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/