Mascaţii au bătut în această dimineaţă la uşile a aproximativ o sută de locaţii din întreaga ţară. Este vorba despre o amplă operaţiune a poliţiştilor de la Crimă Organizată împotriva grupărilor specializate în contrabanda cu ţigări.
UPDATE, ora 10.00
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au oferit primele detalii legate de descinderile care au avut loc la primele ore ale dimineţii în mai multe judeţe din ţară. S-au desfăşurat un număr de 110 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Timiş, Caraş-Severin, Braşov, Mureş şi Alba, în vederea destructurării mai multor grupuri infracţionale organizate, specializate în contrabanda cu ţigări introduse ilegal pe teritoriul României din Serbia.
“În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un număr de 110 învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat. Prejudiciul estimat până la această dată este de aproximativ 2,5 milioane lei. La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara urmează a fi conduse un număr de 110 persoane, faţă de care urmează a se formula propuneri corespunzătoare, după audieri”, precizează procurorii de la Crimă Organizată într-un comunicat. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către SRI Hunedoara.
Astăzi, ora 7.00
În Caraş-Severin au loc doar trei percheziţii, în timp ce, în Timiş sunt vizate zece locaţii, iar în Arad nu mai puţin de 15. Operaţiunea este coordonată de DIICOT Alba Iulia şi urmăreşte prinderea unor reţele care aduceau tutun de contrabandă din Serbia sau Ucraina. Vom reveni cu noi amănunte!