UPDATE. Derby-ul jucat de CSM Reşiţa a început azi şi s-ar putea să nu se încheie nici mâine!

Cu 4 etape înainte de finalul campionatului Ligii a III-a de fotbal, lupta pentru promovare a devenit şi mai incertă, după ce în ecuaţie au intervenit azi vremea proastă şi starea deplorabilă a gazonului pe care a fost programat meciul dintre Unirea Alba Iulia şi CSM Reşiţa.

Unirea Alba Iulia a ales să dispute meciul cu formaţia reşiţeană, programat azi, de la ora 18, pe terenul din Sântimbru, adică la doi paşi de Galda, localitate a cărei echipă este în luptă directă pentru promovare cu Reşiţa. Gazonul a cedat însă după câteva rafale de ploaie, astfel încât partida a fost întreruptă de arbitru în minutul 21. Scorul era 0-0, în momentul întreruperii roş-negrii având de executat o lovitură liberă de la marginea careului advers. În cele din urmă, s-a luat decizia reluării partidei mâine dimineaţă, de la ora 11, pe acelaşi stadion, aşa cum prevede regulamentul.

Pentru gruparea reşiţeană, neprevăzutul apărut azi are implicaţii pe mai multe planuri. „Este o situaţie la care nu s-a aşteptat nimeni. În momentul de faţă încercăm să rezolvăm cu cazarea echipei, pentru că noi am avut rezervată şi plătită cazarea doar pentru noaptea de joi, de dinaintea partidei de azi, revenirea acasă fiind programată imediat după joc. Încercăm să rezolvăm cât mai repede, pentru că e important ca băieţii să se odihnească, astfel ca mâine la ora 11, să poate relua în condiţii cât mai bune meciul de care depinde rămânerea noastră în cursa pentru promovare în Liga a II-a“, ne-a declarat cu câteva minute în urmă Viorel Lolea, preşedintele CSM Reşiţa.

Dacă ploaia va continua, cu siguranţă meciul nu va putea fi însă reluat nici mâine!

De pe alte terenuri, la această oră ne parvin o veste bună şi una deloc bună. Rivalele CSMR-ului au înregistrat azi următoarele rezultate: Naţional Sebiş, doar 1-1 la Pandurii II, în schimb Ripensia Timişoara a învins cu 6-0 la Becicherecu Mic. Industria Galda joacă mâine de la ora 18, cu CSM Lugoj.

UPDATE, ora 20,30

După meciurile jucate azi, pe primul loc al Seriei a 4-a se află Ripensia Timişoara, cu 46 puncte, urmată de Naţional Sebiş – 44, Industria Galda – 43, CSM Şcolar Reşiţa – 42. Ultimele două echipe au însă un joc mai puţin disputat. Dacă ambele înving mâine, roş-negrii ar rămâne, cu 3 etape înainte de final, la un punct în spatele a doar două echipe, Ripensia şi Industria, însă cu Galda va avea meci direct.

UPDATE, 6 mai

Victorie pentru roş-negri!

Unirea Alba Iulia – CSM Resita 0 – 2. Au marcat Liuba min. 22, din lovitură liberă, şi Muselin, min. 38.

Industria Galda a pierdut azi, astfel că CSM Reşiţa mai are doar o echipă în faţa sa în clasament: Ripensia Timişoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/