Derbiul Reşiţei, un meci ca oricare altul. Oare?!

Vecine de clasament în Liga a III-a de fotbal, FCM 2012 şi Muncitorul se întâlnesc astăzi, de la ora 14, pe stadionul din Valea Domanului.

Antrenorii celor două echipe reşiţene spun că tratează meciul direct ca pe unul oarecare, dar e greu de crezut acest lucru. În Valea Domanului nu e deloc linişte după plecarea lui Gică Barbu şi înaintarea demisiei preşedintelui Cristi Bobar, astfel că, rosso-nerii au mare nevoie de victorie cu Roco Sandu pe bancă pentru a mai linişti apele. În schimb, elevii lui Viorel Lolea vor să demonstreze că şi Muncitorul merită mai multă atenţie, motiv pentru care îşi vor vinde scump pielea în Valea Domanului.

Pentru noi contează mai puțin faptul că adversarul se numește Muncitorul, Giarmata sau Apă Craiova. Vom aborda meciul la victorie. Ne-am pregătit bine săptămâna aceasta ca să scotem maximum din acest meci”, a declarat  Roco Sandu încercând să mai ia din greutatea care apasă pe umerii elevilor săi.

De cealaltă parte, Viorel Lolea nu ascunde faptul că ţinteşte victoria în Valea Domanului. O să fie un meci ca și oricare altul din campionat. Sperăm să scoatem cât mai mult din acest joc și să fie un spectacol fotbalistic. Probabil, este o dispută sportivă între jucători, dar sperăm să fie dominată de fair-play”, a precizat directorul tehnic de la  Muncitorul Reșița.

Echipele din Reșița sunt vecine de clasament. Muncitorul este clasată pe poziția a VIII-a, cu un număr de 11 puncte, în timp ce rosso-nerii sunt pe locul IX, cu nouă puncte.

Comments

  1. csiky says:

    hai Viorele e meciul tau!

  2. ultras resita says:

    apele nu se vor linisti in VD nici daca castigam cu 5-0. apele se vor linisti in VD dupa ce comunisti nu vor mai fi majoritari in CL si dictatura va disparea din primarie.

  3. suporter ros negru says:

    Eram cu miile pe stadion in urma cu cativa ani. Acum abia ne mai adunam 300. Vina indepartari suporterilor de pe stadion apartine politicienilor prin distrugerea clubului . Daca FCM ar juca in divizia B si am fi undeva la mijlocul clasamentului ,cu siguranta am fi in jur de 3000 de suporteri meci de meci.
    O alta cauza a numarului scazut de suporteri este si ziua de disputare a meciului. Ziua de vineri e total nepotrivita din cauza ca lumea e la munca. Ora 14 , 15 , 16 , ora de disputare a meciurilor este o ora la care doar pensionari sau someri pot veni pe stadion.
    Daca se juca maine meciul de azi eram 1000 in tribune. Bafta rossonerilor din VD si respect baietilor de la Muncitorul.

  4. Gusca says:

    FCM Resita – Muncitorul Resita 2-2. Am ratat din nou foarte mult dar si oaspeti nostri trebuie felicitati pentru daruire. Bravo Muncitorul ! Hai Metalu !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/