Derapaj grav al președintelui Dunca pe drumurile județene! Toată lumea fură, el e cinstit și deștept!

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin vede numai hoți și proști în jurul lui, uitând că tocmai el, deștept și cinstit fiind, e implicat într-un dosar de corupție după ce a dat șpagă și a încălcat grav legea pe Muntele Mic, construind fără autorizație într-o arie protejată, lucru certificat deja de instanțele de judecată!

Romeo Dunca s-a dezlănțuit din nou. În ședința Consiliului Județean de ieri. Imediat după ce social-democratul Ioan Crina l-a acuzat că transparența pe care a promis-o în campania electorală nu e chiar transparentă. Ba, mai degrabă, opacă. „O parte din problemele de la Direcția de Drumuri Județene am transformat-o în plângeri penale. Eu nu pot să folosesc juriștii de la Direcția de Drumuri pentru că nu o să lucreze împotriva muncii lor păguboase pentru instituție. Am nevoie de ajutor pentru că sunt înconjurat numai de hoți! Nu mi-am putut închipui așa ceva! Grupul mafiot organizat de aici, de la Direcția de Drumuri, asta face, lucrează împotriva noastră în fiecare zi!”, a afirmat liberalul Romeo Dunca. Aproape numai hoți a văzut și la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Lupac, la Intercom Deșeuri, la Aquacaraș, cam peste tot. Cu privire la societatea de apă și canal s-a răzgândit pe parcurs, dar în rest a rămas la aceleași convingeri. Ceva adevăr există în ceea ce spune președintele CJ, au confirmat-o unele lucrări executate pe hârtie, dar decontate și plătite ulterior cu ani de pușcărie, dar de aici și până la a-i eticheta pe toți ca fiind hoți e un derapaj mare.

Dar Romeo Dunca își permite orice. E bărbat bine, după cum chiar el mărturisește, e deștept, are bani mulți și a făcut de toate în viață. Ce mai, e un om norocos! Dacă n-ar fi fost, l-ar fi prins procurorii anticorupție înainte să se autodenunțe. L-ar fi prins cu șpăgile de la Zăvoi și s-ar fi dus după gratii cu Antonie Bunei, primarul de la acea vreme. Dacă n-ar fi fost băiat bun și un tip norocos, i-ar fi demolat cineva cabana pe care a construit-o ilegal pe munte, într-o arie în care e interzisă orice fel de intervenție asupra mediului. Cabană pentru care există deja de multă vreme o sentință definitivă de demolare! Dar când ai atâția bani, când ești ditamai președintele, când ești atât de frumos și de deștept, iar în jurul tău se învârt doar proști… chiar îți poți permite orice!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/