Deputatul Valentin Rusu, amendat de Primărie!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

În urma unor controale efectuate în zonă la sfârşitul lunii februarie, reprezentanţi ai Primăriei au constatat că pe terenul, aflat pe domeniul public, din zona adiacentă casei familiei deputatului Valentin Rusu, au început lucrări de amenajare a unui spaţiu verde, fără a deţine autorizaţie. A fost depus pământ vegetal şi au fost plantaţi arbuşti.

Potrivit unui comunicat de presă transmis în această dimineață de Primăria Reșița, autoritățile „au somat în mai multe rânduri proprietarul imobilului să întrerupă lucrările şi au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale pentru efectuarea de lucrări de amenajare a spaţiului verde aferent imobilului nr. 1 de pe str. Nicolae Titulescu nr. 1, fără avizul favorabil al Primăriei Municipiului Reşiţa, pentru tăierea unui arbore fără autorizaţie, conform HCL nr. 184/2014, şi pentru depozitarea unor materiale de construcţie pe spaţiul verde care aparţine domeniului public, conform HCL 69/2014”.

Potrivit aceluiași comunicat, Primăria Municipiului Reşiţa are o autorizaţie de construcţie nr. 158/12 septembrie 2014 pentru lucrări de amenajare peisajeră pe acel teren şi urmează a fi amenajat un spaţiu de recreere pentru reşiţeni.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Contactat telefonic, parlamentarul de Caraș-Severin Valentin Rusu a refuzat să facă vreo precizare, pentru că nu își dorește să intre în polemici cu nimeni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/