Parlamentarul de Caraș-Severin are o listă cu priorități pentru turismul din Banatul de Munte, motiv pentru care l-a luat la întrebări pe ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: Câți bani vor fi alocați pentru modernizarea obiectivelor turistice?!
Dumitru Rujan a trecut repede peste perioada de acomodare în Parlament și este deja unul dintre cei mai activi reprezentanți ai Caraș-Severinului în Camera Deputaților. De data asta, în urma seriei de vizite făcute în teren, în mai multe localități cu potențial turistic, Rujan i-a transmis oficial o întrebare ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui, pentru a vedea ce bani europeni vor fi alocați pentru modernizarea obiectivelor turistice. „E adevărat, am discutat cu colegii mei din administrațiile locale despre proiectele pe care le pot susține pentru promovarea turismului din județul nostru. Am avut o întâlnire de lucru cu domnul primar Cristian Miclău pentru a vedea cum pot contribui, în limita mandatului pe care îl am, pentru ca unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din țara noastră să își recapete și să depășească gloria de odinioară, să atragem cât mai mulți turiști, români și străini, aici. S-au făcut deja o serie de pași și sunt încrezător că în viitorul apropiat vom avea resurse financiare, inclusiv fonduri europene, pentru modernizarea stațiunii Băile Herculane. Sunt optimist, mai ales că domnul Cristian Miclău, primarul orașului Băile Herculane, a reușit deja să înceapă multe proiecte de modernizare, accesând fonduri de milioane de euro pentru frumoasa stațiune de pe Valea Cernei.”, a declarat deputatul cărășean pentru expressdebanat.ro.
Un alt exemplu de bună administrare, spune Dumitru Rujan, este Mihai Otiman, primarul comunei Eftimie Murgu. „Avem acolo Ansamblul de mori, un loc unic în Europa de Est, pe Valea Rudăriei. În anul 1722 au existat acolo opt mori, iar din 1874 până în 1910 au existat 51 de mori. Inundațiile din acea primăvară au luat 28 dintre ele. Sătenii le-au refăcut pe unele, iar pe altele le-au abandonat. Toate morile au fost protejate de câte o stâncă masivă și sunt funcționale. La una, pentru a redirecționa apa, oamenii au săpat cu dalta și ciocanul un tunel prin munte, înalt de doi metri, lat de un metru și jumătate și lung de aproape 30 de metri. La început, roțile morilor au fost din lemn, apoi, în anii 1980, din metal. Practic, acestea sunt acționate de forța apei. Lagărul care susține mișcarea de rotație este din cremene albă. În 24 de ore, o moară a măcinat o cantitate de 130 de kilograme de făină. De aceea voi susține activ și această zonă, care cu siguranță merită promovată pentru a fi vizitată de cât mai mulți turiști.”, a mai dat asigurări liberalul Dumitru Rujan.