Deputatul PRO România Adrian Pau o ia la întrebări pe Viorica Dăncilă. Prim-ministrul vine vineri la Timișoara!

Prim-ministrul Viorica Dăncilă va sosi în premieră la Timișoara vineri, deși deocamdată „scopul și durata” vizitei nu sunt anunțate. Deputatul PRO România, fostul pesedist Adrian Pau, a dorit să adreseze o serie de întrebări publice pentru liderul Guvernului.

Fostul membru al partidului din care face parte Dăncilă, PSD, a ridicat o serie de probleme importante ale Timișoarei pe direcțiile de infrastructură, sănătate și sport, mai precis infrastructura sportivă deficitară din capitala Banatului.

Referitor la infrastructură, Pau a vorbit despre problema construirii centurii Timișoarei Sud, mai precis, despre o zonă unde vor fi probleme, în dreptul localității Moșnița Noua, unde proiectul ar putea fi încetinit de probleme cu liniile Trans Electrica, dar și cu aspecte ce țin de amenajările funciare și retrocedările de terenuri. „Lucrările s-au făcut din birou, vor fi dificultăți în ceea ce privește retrocedarea. Am convingerea că proiectul nu se va realiza în perioada următoare. Nu vreau să-i dezamăgesc pe timișoreni, dar nu cred că se va face”, a spus Pau. De asemenea, Pau a ridicat și problema Gării de Nord. „În 2021, când Timișoara va fi capitală culturală europeană, vom avea una dintre cele mai urâte intrări feroviare din punctul meu de vedere”, a mai spus politicianul PRO România.

Despre sănătate, Pau consideră că principalele probleme sunt infecțiile intraspitalicești, care au afectat un număr important de timișoreni, dar și cele două maternități, care nu arată deloc „încurajator”. „Avem 600 de cazuri de pacienți cu infecții intraspitalicești, unii dintre ei au și decedat. Așteptăm să se întâmple ceva, dar nu se întâmplă nimic”, a precizat deputatul. Mai ales Maternitatea Bega este una într-o stare de neacceptat, consideră parlamentarul. „Când văd acele dărâmături… Este greu și să mergi acolo, dar mai să privești cum vin pe lume copiii”, consideră Pau.

Despre sport, Adrian Pau a amintit de tergiversările cu construcția unei noi săli polivalente, dar este deranjat și de faptul că se construiesc stadioane noi la Alexandria și Slatina în detrimentul capitalei Banatului. „Nu-mi aduc aminte în istorie de ultimul fotbalist de la Alexandria sau de ultima echipă de fotbal. Un stadion s-a realizat și la domnul Vâlcov, la Olt, unde singura echipă care a jucat în prima divizie a fost făcută pentru a avea și Nicolae Ceaușescu o echipă în prima divizie. Am rămas surprins cum s-au stabilit aceste priorități, discutăm totuși de Timișoara, un oraș care are un aeroport. Noi facem stadion la Alexandria, probabil va fi singurul stadion la care se va ajunge cu vaporul, a precizat Adrian Pau.

Cât despre vizita deocamdată „misterioasă” a Vioricăi Dăncilă, Adrian Pau a precizat că nu se cunoaște un program, pentru că nici decizia despre ce se va întâmpla nu e luată. „Nu are un program bine stabilit. Totul se întâmplă în ultima clipă. Se va stabili pe ultima sută de metri și se iau decizii pompieristic”, a mai spus Pau.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/