Deputatul Ion Tabugan: „Comisare, eu nu am vândut parfurmuri la colțul străzii!”

Intervenția președintelui PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, în disputa dintre Ion Tabugan și Luminița Jivan, a generat o reacție plină de ironie a liderului ALDE.

Tabugan s-a plâns că între aliații de la guvernare, PSD și ALDE, nu există niciun fel de colaborare la nivel județean. În replică, Luminița Jivan a enumerat mai multe instituții publice cărășene care ar fi controlate de ALDE, insistând însă pe Direcția Silvică, unde Tabugan a fost director și de unde s-a autosuspendat în momentul în care a fost ales parlamentar. În disputa dintre cei doi deputați a intervenit Ionuț Popovici. Acesta i-a sugerat lui Tabugan să stea în banca sa, pentru că așa l-ar obliga rezultatul obținut de ALDE la europarlamentare. În plus, l-a avertizat că la Direcția Silvică nu se va mai întoarce niciodată, pentru că nu i-ar permite noul Cod Adminstrativ. Ion Tabugan spune că n-ar fi dorit să-i dea vreo replică fostului său coleg din PMP, dar obrăznicia lui Popovici îl obligă să-l pună la punct.

„Ionuț Popovici?! Comisaru’?! Mi-aduc aminte când am fost în campanie, la Oravița. Am crezut că pică pe mine cerul de rușine când un țigan a strigat în gura mare: «Comisare»! Eu nu am vândut parfurmuri la colțul străzii și nu mă duc la licitații în persoană, cum se duce el, la licitație la Direcția Silvică, pentru firmele lui care se ocupă cu piatră, cu drumuri. El are interese acolo! Păi el, un politician de mâna a șaptea, spune ce spune despre Marcel Vela, despre Ludovic Orban, despre mine?! De fapt, nici politician nu pot să-l numensc. Eu nu sunt de teapa lui!”, a răbufnit Tabugan.

Referitor la Direcția Silvică și la posibila sa revenire în funcția de director, liderul ALDE Caraș-Severin i-a transmis direct șefului PMP Caraș-Severin: Comisare, eu sunt autosuspendat, dacă nu mai continui cariera politică, mă întorc pe postul de pe care am plecat!! Codul Administrativ nu exclude așa ceva. Tu vorbești despre Codul Administrativ?!”

 

CITEȘTE ȘI:

Popovici îl reduce la tăcere pe Tabugan și-i închide definitiv ușa Direcției Silvice!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/