Afirmațiile pe care le-au făcut liderii PDL la Reșița, zilele trecute, i-au revoltat pe membrii social-democrați. Totul a atins punctul culminant la momentul în care afirmațiile pedeliștilor s-au transformat în atacuri.
Conferința de presă organizată miercuri de cei mai importanți membri PDL a ridicat la fileu situația economică a județului. Problemele economiei județene și naționale au fost puse în cârca puterii de către reprezentanții democrat- liberali.
Întâlnirea de miercuri i-a adunat la aceeași masă pe cei mai de valoare membri ai Partidului Democrat Liberal. Monica Macovei, Andreea Paul și Cătălin Predoiu au scos la lumină problemele care țin țara în loc, din punctul lor de vedere. Mai mult decât atât, principalele subiecte de discuție au fost economia județului Caraș-Severin, care este într-o degradare continuă, potrivit acestora.
Situația precară la nivel de județ, pusă în discuție de reprezentanții PDL, a fost legată strâns de efectele pe care guvernarea Ponta le are asupra țării. Atacurile asupra opoziției au fost directe și transparente. „Avem de-a face cu un Guvern Ponta hoț, corupt și mincinos. Spun hoț pentru că se dovedește a fi cel mai murdar Guvern din istoria României. Sunt mulți care au plecat din Guvern direct după gratii. Spun hoț pentru că după o creștere economică de 3,5 % în anul 2013 ei nu au făcut nimic altceva decât impunerea a 35 de taxe majorate. Spun mincinos pentru că au promis un milion de locuri de muncă noi, iar șomajul a crescut cu peste 48 de mii de șomeri anul trecut, dar și pentru că au promis 10 miliarde de euro pentru investiții și nici o treime nu s-a materializat”, a explicat Andreea Paul, prim-vicepreședinte PDL.
Datele alarmante prezentate de prim-vicepreședintele democrat-liberal au conturat și mai puternic nevoia de reindustrializare a județului. Andreea Paul a făcut referire la salariul mediu net al unui cărășean, care este cu 470 de lei mai mic decât salariul unui român, cu 27 de procente sub media națională. Și cifra de afaceri a județului a scăzut cu 3 la sută, în ciuda creșterii înregistrate la nivel național. Întregul fenomen, dar și altele au fost puse în totalitate în cârca puterii și a Guvernului Ponta.
Cum comentează Benga săgețile venite din partea PDL?
Deputatul PSD Ioan Benga a rămas surprins în fața comentariilor venite de la reprezentanții PDL. „Rămân surprins de afirmațiile făcute de reprezentanții PDL, care după ani de zile au reușit să ajungă și în Caraș-Severin. Atât timp cât PDL a fost la putere nu a făcut nimic pentru județ. În acea perioadă, Guvernul Boc, din care făceau și Andreea Paul și Monica Macovei parte, a închis cu o mulțime de școli. Acel Guvern PDL a tăiat din salariile și pensiile cărășenilor. Rămân stupefiat de tupeul pe care îl au cei de la PDL care vorbesc despre România zilelor noastre. Doamna Monica Macovei a adus grave deservicii României prin prestațiile jalnice în Parlamentul European. De foarte multe ori, prin atitudinea sa s-a comportat ca un antiromân”, a explicat deputatul PSD Ioan Benga