Deputata Valeria Schelean cenzurează Express de Banat! Pentru că a votat fără să aibă habar ce!

Politicienii din Caraș-Severin s-au întrecut de-a lungul vremii în trăznăi și demonstrații de tupeu, dar ultima le bate pe toate. Deputatul PNL Valeria Schelean a solicitat cotidianului Express de Banat să retragă din mediul on-line un articol în care sunt prezentate propriile sale mărturisiri! E drept, care nu fac cinste niciunui politician!

Parlamentarul de Caraș-Severin a ținut să facă unele precizări în virtutea dreptului la replică prin care să explice cum a votat proiectul de lege privind dezincriminarea conflictului de interese pentru deputați și senatori, considerând că în articolul Valeria Schelean a votat pentru Mocioalcă! Fără să aibă habar pentru ce a ridicat mâna în Parlament! s-ar fi dat o interpretare greșită afirmațiilor sale, acestea fiind prezentate trunchiat.

“D-nul Dani Stanciu citează trunchiat o declarație dată la un post de televiziune național și dă o interpretare proprie celor spuse de mine cu această ocazie. Atât eu, cât și celalalt parlamentar aflat în platoul emisiunii am susținut faptul că ședința de Plen comun a celor două Camere ale Parlamentului a fost convocată subit, fără a fi puse la dispoziția parlamentarilor materialele în legatură cu proiectele de lege înscrise pe ordinea de zi. În această situație, neavând posibilitatea de a studia în prealabil proiectele de lege care urmează a fi puse în discuție în plen, conform cutumei parlamentare, deputații și senatorii își exprimă votul ținând cont de poziția politică a liderului de grup, care are la bază argumentele invocate cu privire la aceste proiecte legislative de către reprezentanții partidului în cadrul comisiei de specialitate. Or, în acest caz comisia de specialitate a fost Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și functionarea sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, din care subsemnata nu fac parte.

Prin urmare, votul exprimat de către subsemnata în plenul reunit al Camerei Deputatilor și Senatului a ținut cont de recomandările colegilor din comisia de specialitate, pe care îi consider cei mai avizați în a ne consilia în privința susținerii sau nu a proiectelor cu privire la care au avut loc dezbateri în plenul comisiei.

Așadar, concluziile pe care le-ați prezentat în publicatia dvs. nu au legătură cu realitatea și sunt simple speculații cu privire la intenția mea de a ajuta, în mod special, un personaj politic precum Ion Mocioalcă. Totodată, vă rog să țineți cont în analizele dvs. de nenumăratele opinii exprimate de către subsemnata, în calitate de deputat de Opoziție, față de acțiunile împotriva justiției și împotriva statului de drept pe care partidul din care face parte Ion Mocioalcă le-a inițiat și pe care Ion Mocioalcă, personal, le-a girat.

 Prin urmare, nu pot fi suspectată că aș putea face vreun favor politic lui Ion Mocioalcă în condițiile în care pozițiile noastre politice sunt complet opuse și acest lucru este cunoscut mass-mediei din județul Caraș-Severin. Ca atare, afirmația din titlu, potrivit căreia aș fi votat în favoarea lui Mocioalcă este tendențioasă și nu are nicio susținere în fapte”, a transmis deputatul Valeria Schelean redacției noastre.

Cum e cu Nicolae Ceaușescu?!

De fapt, Valeria Schelean recunoaște încă o dată că a votat o inițiativă legislativă doar pentru că așa a votat și liderul de grup, în niciun caz pentru că ar fi cunoscut textul proiectului de lege și efectele pe care le va avea aceasta. Exact ceea ce Express de Banat a notat în articolul care a nemulțumit-o pe Valeria Schelean! În ceea ce privește votul “pentru”, este evident că, indirect, de acesta poate profita și Ion Mocioalcă, liderul PSD judecându-se în prezent  cu ANI după ce a fost prins că și-a angajat fiica la cabinetul său parlamentar.

Chiar dacă nu a spus nimic în plus față de cele afirmate în emisiunea de la B1 TV și preluate de Express de Banat, am prezentat conținutul integral al dreptului la replică. Valeria Schelean mai are însă și alte solicitări, pe care le considerăm scandaloase și ridicole. Mai exact, o încercare nefericită de a băga pumnul în gura ziariștilor. Cam ceea ce dorea și Liviu Dragnea, cu puțin timp în urmă, când deputata Schelean lua foc și sărea în apărarea democrației și a libertății de exprimare. Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă solicit ca, în virtutea dispozițiilor art. 30 alin. (6) din Constituția României, să procedați la scoaterea articolului sus-menționat de pe site-ul ziarului și să publicati prezentul drept la replică al subsemnatei, respectând și dispozitiile Codului deontologic al ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, în cazul în care sunteți membru al acestui for”, ne-a cerut Valeria Schelean, avocat de meserie.

O solicitare în totală antiteză cu atitudinea manifestată în luna februarie a acestui an, când l-a acuzat pe social-democratul Liviu Dragnea că încearcă să reinstituie cenzura: “Cu încălcarea oricărei logici, oricărui bun-simț politic și oricărei responsabilități democratice, conspirația PSD-iștilor a reușit performanța ca vreme de câteva ore legea Dragnea a cenzurii să fie și respinsă, și aflată pe ordinea de zi, o performanță de slugărnicie care l-ar face invidios pe Nicolae Ceaușescu!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/