Deputata Valeria Schelean le-a dat papucii milionarilor certaţi cu legea penală. Ambii riscă puşcăria!

Parlamentarul de Caraş-Severin i-ar putea vedea pe bărbaţii cu care are doi copii în spatele gratiilor, ambii fiind cercetaţi de DNA în dosare de corupţie cu prejudicii uriaşe!

Gruia Stoica, milionarul căruia Valeria Schelean i-a dăruit în urmă cu unsprezece ani o fetiţă, a ajuns în arest preventiv după ce a încercat să pună mâna pe CFR Marfă. Cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, președintele Consiliului de Administrație al S.C. Grup Feroviar Român S.A., Stoica a oferit şpagă o sumă fabuloasă. „A promis inculpatului Boștină Doru-Cătălin, avocat în cadrul Baroului Ilfov, că-i va da suma de 3 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să își exercite influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al C.F.R. Marfă (funcționar public), pentru a-l determina să își încalce atribuțiile de serviciu și să-i comunice prețul oferit de societatea pe care o conduce, la licitația din 29 ianuarie 2014, așadar să divulge date confidențiale. Acest demers avea ca scop adjudecarea, de către Stoica Gruia, a contractului ce făcea obiectul licitației, respectiv transport cărbune de la nivelul SC. CEO S.A.”, au reţinut procurorii DNA în sarcina lui Gruia Stoica.

Necazuri mari de tot are şi tatăl celuilalt copil al deputatei, un băieţel născut anul trecut. Condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare în dosarul Poşta Română pentru fapte de corupţie comise în perioada în care a fost ministru al Justiţiei, Chiuariu a primit acum o nouă lovitură. Senator al României în momentul de faţă, acesta e acuzat de DNA că ar fi implicat în dosarul retrocedărilor de teren în care e inculpat Viorel Hrebenciuc. Chiuariu e pus sub control judiciar pe o durată de 30 de zile, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit infracţiunile de trafic de influenţă, spălare de bani şi aderare  la un grup infracţional organizat.

Şpagă de 2,5 milioane de euro!

În contextul demersurilor infracţionale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafeţe de teren forestier către inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe, în luna noiembrie 2012 inculpaţii Varga Ioan Gheorghe şi Călugăr Daniel Constantin s-au înţeles cu inculpatul Chiuariu Tudor să primească suma de 2.500.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva – Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău, cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să-şi îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna”, a precizat DNA.

Această decizie avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 43.227 ha teren forestier ce a aparţinut fostului Domeniu Ghica-Comăneşti.

„Ulterior, cumpărarea de influenţă a fost disimulată prin încheierea unui contract de asistenţă juridică încheiat cu inculpatul Chiuariu Tudor, potrivit căruia suma de 2.000.000 de euro urma a fi plătită cu titlu de onorariu fix şi suma de 500.000 de euro cu titlu de onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate. Prin cooptarea inculpatului Chiuariu Tudor în interiorul grupului infracţional organizat, acesta a dobândit şi asumat un rol esenţial, în sensul că, sub coordonarea inculpaţilor Adam Ioan şi Paltin Gheorghe Sturdza, şi-a folosit influenţa politică dată de calitatea de parlamentar şi fost ministru al Justiţiei  pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, OCPI Bacău, Direcţia Silvică Bacău, în scopul urgentării punerii în executare a deciziei Tribunalului Covasna”, a mai precizat DNA. O nouă condamnare a lui Chiuariu l-ar trimite, aproape sigur, în puşcărie, beneficiul suspendării condiţionate din dosarul Poşta Română urmând să-i fie revocat. Mai trebuie spus însă că Valeria Schelean şi Tudor Chiuariu nu mai formează de luni bune un cuplu, deşi s-au logodit înainte de naşterea copilului lor.

Comments

  1. WarPig says:

    Tovarasa deputata, ca doamna sau domnisoara nu-i pot spune, o ,,arde” cu interlopii si dupa aia face incoruptibila. Du-te si lasa-ne cu povestile. Vrei sa fi luata in serios? Intemeiaza o familie in sensul traditional, romanesc al cuvantului cu on barbat onest.

  2. serios says:

    Toti frustratii isi dau cu parerea pe-aici. Ce legatura are activitatea de parlamentar cu “norocul in dragoste” ? Dna deputat, faceti-va treaba in continuare, ca sunteti singurul deputat care se bate pentru noi si lasati barfele sa le poarte aia care se uita prea mult la telenovele si critica de pe fotoliu.

  3. war what? says:

    Hahaha! Unu care-si spune war pig vorbeste despre barbati onesti !!! Cica dupa el daca iti cresti copilul singura nu esti doamna. E mai mult decat doamna daca a avut curajul sa-i dea dracu si sa-si asume singura responsabilitatea copiilor. Dupa modelul romanilor retardati ca porcul ala care comenteaza pe aici (pig =porc) si care mai e si mandru ca-si spune asa, ar fi trebuit sa stea si sa incaseze si pumni de la barbat doar ca sa fie model in ochii retardatilor. Vai, mare e gradina!!!

  4. LuxPhotoFuchs says:

    Ar fi interesant de aflat ce pensie alimentară plătesc tăticii…

  5. Trecutprinviata says:

    Primul a contribuit la privatizarea turismului carasean , JALE .Faptul ca Doamna Deputat a ajuns unde a ajuns se datoreaza banilor .In prezent este jumatatea PNL-ului NOU din judetul nostru .Cu Domniile Lor defilam .

  6. alexandru nemoianu says:

    Valeria Schelean este un politician care promite foarte mult.Dar aceste legaturi si sincer,”coincidente” dubioase ii vor face rau.

  7. Ppa says:

    Al doilea tatic era un pustan. D-na Valeria ar putea fi acuzata pentru corupere de minori in cazul celui de-al doilea tatic !
    Doamna, sunteti compatibila cu politica. Cu cea rrrromaneasca, desigur…

  8. resitean barbat says:

    Cand o femeie(draguta,prezentabila),face un copil cu un tractorist(romm),dar cu multi bani,apoi cade in…patul unui(fost) ministru si mai face alt copil,e clar ca d-na respectiva are tactica= In spatele oricarei femei ,se afla un barbat INFLUENT(politic sau cu bani)=Cine urmeaza,cineva din opozitie,sau altcineva de la putere .Si… la rand,FATA sau BAIAT?

  9. andrei says:

    sa o judecam pe doamna Valeria Schelean pentru ce face ea ca persoana! este o tanara inteligenta si foarte ambitioasa si cel mai activ parlamentar din Caras-Severin! din partea mea tot respectul!

  10. Filaret-Gabriel says:

    Toata lumea care a auzit numele de Valeria Schelean este profund incantata. E o femeie de valoare ridicata a Romaniei. Daca nu putea sa faca copii , v-ati fi luat de viata ei , daca ii poate face , tot va luati de viata ei . E un gest de maturitate faptul ca priveste cum fostii ei soti se indreapta cu viteza catre vremuri grele .

  11. Marius says:

    Fiecare om raspunde pentru faptele lui iar fosti soti asta fac,nu?Dovada vie ca Legea se aplica in toate cazurile de cand domnu Iohannis este presdinte.Daca doamna Valeria Schelean na avut noroc la barbatii poate ca pe urmatoru il va intreba esti corup sau inainte de a se casatori va cere DNA-ului sal cerceteze 🙂 De ce nu spuneti si despre donatiile pe care Valeria Schelean le face in particular la ,batranii,nevoiasi,copii etc Nu stiti de ele ,pentru ca nu face campanie cu faptele bune pe care le face in particular.O cunoastesti pe doamna Valeria Schelean? Judecatoti-o dupa fapte nu dupa auzite sau dupa ce vezi doamne a facutu fostu sot!

  12. baban gelu says:

    o fi frumoasa dar nu inseamna ca si desteapta,ce a facut in colegiul in care a candidat?ce a facut ptr comunele si oameni din colegiul dansei?ca si parlamentar de Caras nu stiu sa fi realizat ceva…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/