Deputat PDL implicat într-un incident rutier

untitled design set 970x90 px

Conferința de presă anunțată astăzi de deputatul PDL pentru ora 14.00 s-a amânat cu o oră și jumătate din cauza unui incident ce a avut loc pe raza satului Iaz.

În timp ce venea de la Oțelu Roșu și se îndrepta spre Reșița, pe raza localității Obreja, parlamentarul a ajuns cu mașina, proprietate personală, în șanț. „Am încercat să evit un câine, am pierdut controlul volanului și am intrat într-un șant de pe marginea carosabilului. Mașina a avut pană, a trebuit tractată, iar problema rezolvată. Sunt, totuși, femeie și a durat destul de mult”, a declarat parlamentarul de Caraș-Severin, care a primit ajutorul unui coleg de partid să își repună mașina în circulație.

Incidentul nu a fost unul grav. Sunt avariate scutul și bara mașinii. Pentru că este președinte de filială, iar de la ora 16.00 urma să înceapă ședința Biroului Permanent Județean, Valeria Schelean s-a străduit să ajungă în timp util, să nu rateze analiza unui subiect important, care se discută astăzi: stabilirea consilierilor locali care vor ocupa un loc de ales în Consiliul din comuna Pojejena. Reamintim că în urmă cu aproximativ o lună, PDL  a retras sprijinul politic a 2 consilieri democrat-liberali, pe motiv că ar fi cochetat cu USL.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/