Depozitul de la Jupa a fost curățat de către Transal Urbis!

1000x100 (2) STPT job 1000x200

După întâlnirea reprezentanților Transal Urbis cu oamenii nemulțumiți din Jupa, depozitul de deșeuri a fost curățat! Mihai Minea spune se așteaptă răspunsul Agenției de Mediu pentru a vedea dacă va mai fi folosit!

Reamintim că în ultima săptămână locuitorii satului aparținător Jupa au fost nemulțumiți de amenajarea depozitului de materiale rezultate din construcții și de mobilă veche, din cauza aspectului dar și a poluării, pentru că zilnic s-a dat foc la tot felul de materiale:

Noi suntem contracronometru cu depozitul de la Gara Mică să-l ecologizăm și trebuie sa le facem pe toate pe repede înainte. Din această cauză mai și greșim dar gunoiul (de orice fel ) trebuie ridicat. Până la sfârșitul lunii ne vom restrânge pe suprafața care aparține Primăriei și pentru care avem autorizație de transfer a deșeurilor menajere. Așteptăm să vedem ce zice Agenția de Mediu despre amenajarea acestui depozit la Jupa, iar până atunci ne vom folosi de locațiile autorizate”, ne-a precizat administratorul Transal Urbis, Mihai Minea.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

 

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/