Denunțuri pe bandă rulantă la UEM, dar Marian Mihăilă încă nu e trimis în judecată! 

Procurorii au anunțat la începutul acestei săptămâni că au trimis în judecată un prim lot de profesori care și-au bătut joc de sistemul de învățământ și și-au construit averea pe șpagă. Anchetatorii au disjuns însă dosarul și urmează ca și alte persoane să aibă aceeași soartă.

Potrivit România Curată, procurorul Denisa Cristodor de la Parchetul General a disjuns dosarul şi urmează să continue cercetările faţă de Marian Mihăilă, fostul preşedinte al Senatului UEM Reşiţa, acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, faţă de procurorul Otilia Micloşină, titularul cursului de Relaţii Internaţionale, şi faţă de chestorul de poliţie Grigore Stolojescu, fostul şef al IPJ Caraş-Severin, împuternicit la conducerea Institutului de Studii pentru Ordine Publică Bucureşti, profesor şi el la această universitate. Momentan, față de ultimii doi, procurorii nu au formulat nicio acuză publică, însă foștii studenți, revoltați pe ceea ce se întâmpla la Reșița, continuă cu exemple prin care vor să atragă atenția atât opiniei publice, cât și organelor de cercetare penală că la UEM lucrurile sunt mai grave decât o notă dată contra unei partide de sex,  unui parfum Dolce&Gabbana sau a unei sume de bani.

„Propun spre atenția presei, poliției, DNA-ului (Direcției Naționale Anticorupție) un caz care va suscita interesul, curiozitatea și poate că va conduce la ample demersuri, investigații, făcându-se dreptate în sistemul de învățământ românesc, unde orice este posibil, oricine poate avansa în funcție, cu condiția să aibă o diplomă de studii nemeritată și relații/pile cu influență în această junglă a educației”, povestește persoana în cauză. Mai exact, acesta oferă exemplul a două studente la Facultatea de Administrație Publică din cadrul UEM, de loc din Iași, care deși frecventau cursurile la zi ale universității, în paralel erau și angajate ale Consiliului Județean din Iași. Ca să promoveze în structura ierarhică a instituției unde erau angajate, aveau nevoie de o diplomă, iar facultatea potrivită să le scoată din încurcătură a fost găsită tocmai în celălalt capăt al țării.

„Saltul accelerat de la funcția de referent la cel de consilier a ținut de o diplomă de studii universitare, studii de licență în Administrație publică, trecute cu brio cu ajutorul profesorului coordonator, Ciochina Barbu Ioan. Care este, însă, faptul care contrariază și care te face să ai semne de întrebare, să pui la îndoială felul cum a obținut licența (aflată, de altfel, sub pecetea corupției, fraudei, falsului intelectual), cum au urmat cursurile la Zi ale Facultății Eftimie Murgu din Reșița?, se întreabă retoric denunțătorul. Timp de trei ani de zile, cele două studente oferite ca exemplu de acesta nu au făcut niciun drum la Reșița, dar cu toate acestea au reușit să obțină o diplomă de licență.

gif card de energie dacus 1000x100

„Fizic, nu aveau cum să comprime timpul astfel încât să ajungă și la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița, și la Consiliul Județean din Iași, pentru a–și exercita rolul de funcționar public. Distanța rutieră de la Iași la Reșița se realizează în 10 ore, iar cursurile universitare durează, de obicei, de dimineața până seara, zilnic, de luni până vineri. Cu toate acestea, în acte, totul este posibil: mai exact să fii, în același timp, și consilier la Consiliul Județean Iași, cu norma întreagă, și student la zi al Universității Eftimie Murgu din Reșița. În aceeași situație se afla și un alt referent de la CJ Iași, care ocupa funcția de consilier. Când coordonator de licență îți este Ciochina Barbu Ioan, un profesor care migrează de la o facultate particulară la alta, trecând prin Iași, Brașov, Reșița etc, etc, voind parcă să șteargă urmele pe care le-a lăsat și care duc la corupție, mită, fals intelectual, diplome de studii universitare și de licență contrafacute, iar președinte de comisie în momentul susținerii lucrării de licență este arhicunoscutul Marian Mihăilă, succesul este garantat. Să aflăm și noi, ceilalți muritori de rând, care încă mai învățăm onest, nefăcând compromisuri, care este secretul unei astfel de reușite, relatează revoltat denunțătorul, care este dispus să pună la dispoziția organelor de cercetare penală și documentele de care au nevoie.

Așa cum procurorii indicau în rechizitoriul întocmit, profesorii din primul lot trimis în judecată erau specialiști în încasarea banilor care proveneau din mită. Aceștia se fereau să vorbească la telefon și se întâlneau doar în locuri publice și localuri cu studenții de la care luau bani.

Muzeul TM

Comments

  1. PUIU says:

    DE CE???? DE MICLOSINA SI STOLOIJESCU NU INCA, NU EXISTA PROBE ??? SUNT SUBTIRI SI VA ESTE FRICA SA VA APUCATI DE ELE ??? ATUNCI DE CE AMINTITI DE NUMELE ACESTORA SA I DENIGRATI !!!! NU MAI ARUNCATI FUMIGENER SA PATATI ONOAREA BIETILOR OAMENI, CARE AU PREDAT CHIAR SI LA CARANSEBES, UNDE S A LASAT TOT CU O BOMBA CARE I A OCOLIT NU SE STIE DIN CE MOTIVE ??? DESI SE CUNOSTEAU NISTE ADEVARURI //// justitie cu presa de dragul justitiei, pina cind ???? SA FIM TOTUSI SERIOSI !!!!!

  2. D.Dugan says:

    Dori 18 august 2015
    Este regretabil că presa locală preia din comentariile altor publicaţii şi denigrează neîncetat Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, fără a se informa dacă ceea ce scriu este real. Nu încerc să iau apărarea celor care au săvârşit fapte regretabile dar comentariile despre studentele de la CJ Iaşi nu sunt reale, ele au fost studente la Universitatea Stefan Lupaşcu din Iaşi. Universităţile neacreditate nu pot organiza examen de licenţă doar la o universitate acredidată. Aşadar examenul de licenţă s-a organizat cu comisie de la UEM şi diplomele au fost eliberate conform legii de Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa.

  3. cristian says:

    D.Dugan, nedreptatea e ca oamenii vorbesc nu ca fac ei smecherii. Au avut nevoie de comisie de la UEM ca nu era buna cea din Iasi. Vai si-amar de capul vostru. Duceti-va in Rusia ca acolo tac toti de frica lui Putin, lasati occidentul in pace ca nu sunteti demn de el.

  4. Chebutiu e de vina! says:

    Chebutiu e de vina!

  5. Tirimba says:

    Miclosina ? Cea mai buna procuroare dintre profesori si invers ! se stie asta,nu ? iar despre Stolojescu,”familie grea renumeratie mica”,cum vreti sa isi intretina odrasla care studiaza in Anglia(ca de altfel marea majoritate a copiilor romani !!!!) ????

  6. doru says:

    Din pacate, cele semnalate se confirma.
    Nu stiu daca exact acesti profesori sunt de vina, insa personal am ajuns sa cunosc (profesional) cativa “absolventi” ai UEM.
    Din cele constatate, cunostintele lor tindeau asimptotic spre… zero.
    Nu cunosteau elemente esentiale ale meseriilor studiate, nu stapaneau nici macar cunostinte teoretice despre ceea ce se presupunea cunoscut.
    Nici macar cum se numeau unele din uneltele utilizate in meseria lor nu stiau.
    Ar fi trebuit ca ei sa dea indicatii subordonatilor despre ceea ce era de facut sa echilibreze o retea hidraulica,de exemplu, dar asta era mult prea mult…
    Va dati seama cum sunt vazuti astfel de “ingineri” de colegi.
    Va spun cu mana pe inima: opriti va rog fabrica aceasta de diplome, in interesul comunitatii, dar chiar si in interesul acestor copii, care chiar nu inteleg rostul lor pe lume…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/