Democrație. Demos Kratos. Adică ce?

Adică voința poporului. Care ce vrea? Cât mai puțină muncă, cât mai mulți bani. Ceea ce, în cele din urmă, este firesc. Nimeni nu vrea să-și rupă spatele pe bani puțini. Și, dacă s-ar putea, spatele rupt deloc, pe mulți bani. Pe de altă parte, poporul vrea un nivel de trai decent. Pentru asta își trimite reprezentanți în Parlament. Care, teoretic, are grijă de popor. Dar oricare dintre noi poate constata că acest lucru nu se întâmplă. De ce? Vina este a UE. Nu ne lasă una, nu ne lasă alta. Dar tu, Parlament, Guvern, președinte, împreună responsabili, nu puteți apăra și proteja interesele României în această junglă a intereselor transnaționale? De exemplu: firmele din Vestul UE trimit în țările colege UE, dar estice, foste comuniste, mărfuri de mâna a doua. Deschid afaceri în care salariații sunt plătiți cu cel mult 30 la sută din salariul de la ei de casă. Să nu mai vorbesc despre execuția pădurilor românești ce iau drumul Vestului. Noi suntem niște proști, niște înapoiați ce nu cunosc sensul democrației, niște untermensch care sunt demni de tot disprețul. Asta a ajuns nația noastră. O nație ce este prăduită de peste două mii de ani și prăduitorii tot vin. Cu MCV-uri, cu refuzul aderării la spațiul Schengen, cu diverse hotărâri ale marilor UE de a ține România la indexul europenismului. Și atunci noi, untermenșii UE, de ce să ne dorim să fim europeni? Pentru că putem călători liber? Pentru că putem să ducem toți muncitorii calificați în locul putorilor UE? Pentru că avem atât de mult de dat și ne mulțumim cu puțin? Chiar nu cred în proeuropenismul total. Nu, România dă, dar ce i se întoarce înapoi? Și mă întreb, revenind la titlu. Oare ce vrea poporul?