Democrat-liberalii cărășeni explică boicotul

Președintele PDL Caraș-Severin, Nicușor Vasilescu, ține să sublinieze faptul că referendumul de duminică este ilegal. Acesta susține că ceea ce se întâmplă în România la ora actuală este o lovitură de stat, un demers neconstituțional și nelegal.

Liderul democrat-liberal din Caraș-Severin, Nicușor Vasilescu, le prezintă oamenilor argumentele pentru care nu ar trebui să se prezinte la vot duminică. În timp de social-liberalii vin cu sfaturi în sensul opus.

„USL a organizat o fraudă, USL vrea să scoată România din Uniunea Europeană cu votul românilor.
Președintele Băsescu nu a încălcat Constituția: nu există nici o prevedere în opinia Curții Constituționale care să spună că președintele a comis fapte grave care au încălcat Constituția. În plus, USL l-a suspendat ilegal pe președinte și a forțat organizarea unui referendum. Neprezentarea românilor la referendum va fi semnalul că alegătorii nu acceptă un referendum la care sunt chemați să sprijine o ilegalitate. Alegătorii care respectă legea nu pot deveni complicii celor care încalcă legea”, spune președintele PDL Caraș-Severin.

Acesta a adăugat că USL trebuie să arate că poate convinge 9 milioane de oameni să participe la vot. Dacă USL nu reușește, înseamnă că tema suspendării este irelevantă pentru majoritatea românilor.

„Cine alege să nu se prezinte la vot își exprimă de fapt opțiunea democratică și dorința de a trăi într-un stat de drept. Suspendarea a fost profund nedemocratică, căci s-a făcut prin motive de suspendare inventate și neconstituționale, reguli și legi călcate în picioare, trocuri, decapitarea unor instituții publice și amenințări la adresa judecătorilor Curții Constituționale (Antonescu, Corlățean și Ponta) și a unor judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (Corlățean)”, subliniază democrat-liberalul.

În ce privește organizarea referendumului, aceasta a fost viciată de la bun început și USL continuă să impună schimbări care transformă referendumul într-o consultare necinstită a poporului, susține Nicușor Vasilescu. „Legea prevede ca toate deciziile cu privire la organizarea referendumului se iau in cel mult 10 zile de la stabilirea datei referendumului, ceea ce nu s-a întâmplat, încă se mai iau decizii și acum și se schimbă reguli”, este de părere liderul democrat-liberal. Acesta s-a referit la secțiile de votare înființate după data de 16 iulie.

Toate aceste măsuri abuzive dovedesc, în opinia PDL, că USL pregătește o fraudă de proporții uriașe, iar alegătorii români nu vor și nu trebuie să participe la o fraudă.

Comments

  1. cetățeanul turmentat says:

    Ce dracu le face Băsescu, cum reușește să le spele creierul că ăștea toți repetă ce spune Băsescu, parcă ar fi PAPAGALI ????

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/