Demersuri pentru deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei în cea mai vestică localitate din România

Parlamentul României a adoptat un proiect de lege pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Ungaria privind deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei la Beba Veche. Proiectul a fost iniţiat de către deputatul Slavoliub Adnagy, împreună cu senatorii Eugen Dogariu și Adrian Diaconu, dar şi cu deputatul Alfred Simonis.

Prin deschiderea în regim permanent a acestui punct de frontieră care se deschide anual doar câteva zile în cadrul unor ceremonii, s-ar realiza joncțiunea cu punctul de trecere a frontierei Kubekhaza din Ungaria – Rabe din Serbia, în zona Triplex Confinium, unde se întâlnesc frontierele României, Ungariei și Serbiei.

„Deschiderea acestui punct de trecere a frontierei va avea ca efect imediat supravegherea mai bună a frontierei de stat a României, aspect foarte important în condițiile creșterii fenomenului migraționist și ar fi un factor descurajator al traficului ilegal de orice fel. În urma deschiderii punctului de trecere a frontierei în discuție, se va aplica cu mai multă eficiență Strategia de dezvoltare a zonei în cadrul Euroregiunii D.K.M.T. (Dunăre – Criș – Mureș – Tisa ), care cuprinde județele Timiș, Arad, Caraș-Severin şi Hunedoara din România, județele Csongrad, Bacs-Kiskun şi Bekes din Ungaria și provincia autonomă Vojvodina din Serbia.”, argumentează Slavoliub Adnagy, iniţiatorul proiectului de lege.

Deschiderea punctului de frontieră ar permite o mai bună colaborare între autoritățile locale din zonă, cu implicații deosebite în domeniul socio-cultural, dar mai ales în domeniul economic, precum și în situația unor dezastre sau calamitați.

„Graniţele deschise și fluxul constant de cetăţeni între localităţile din zona Triplex Confinium va contribui la reducerea deficitului de forță de muncă existent, mai ales pe partea românească și ocuparea unei poziţii mai bune faţă de fondurile Uniunii Europene, cu scopul realizării proiectelor comune care vor duce implicit la o calitate mai bună a vieţii în zonă.”, concluzionează deputatul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/