DELIRANT. Chestorul pesedist al Camerei Deputaţilor susţine că Ionuţ Chisăliţă a votat la moţiunea de cenzură! Senatorul de Caraş-Severin demontează minciuna!

Numărarea oficială a voturilor la moţiunea de cenzură arată că au fost 251 de voturi valabil exprimate, pe când înregistrările video din momentul votării spun altceva. Televiziunile şi redacţiile unor ziare au contorizat 248-249 de votanţi. Chestorul pesedist al Camerei Deputaţilor oferă explicaţii siderante, mincinoase de-a dreptul! 

Redacţia stiripesurse.ro a arătat ieri că înregistrarea video a votului de la moţiunea de cenzură, din momentul în care urnele au fost introduse în sală, până în momentul în care li s-au pus capacele şi au fost scoase din sală, demonstrează că au fost 249 de persoane care au introdus bile în urne: 74 de senatori şi 175 de deputaţi.

Acum, când ştim că doar 10 voturi au fost contra moţiunii, în condiţiile în care 233 de voturi „pentru“ erau suficiente pentru ca moţiunea să treacă, este clar că cele două voturi în plus anunţate la final nu ar fi schimbat soarta moţiunii, dar s-ar fi putut dovedi decisive în cazul unui scor mai strâns!

Răspunsuri aiuritoare!

Încercând să afle cum au apărut două voturi în plus, ziarul „Ştiri pe surse“ l-a contactat pe chestorul Camerei, deputatul PSD Mircea-Gheorghe Drăghici, unul dintre cei doi parlamentari care au înmânat bilele colegilor care au votat moţiunea. Acesta a oferit explicaţii halucinante. Iată dialogul dintre deputat şi ziarist, aşa cum a fost redat de stiripesurse.ro:

Reporter: „- Am urmărit înregistrarea votului, de la momentul în care se introduc urnele în sală, până când se pun capacele și sunt scoase urnele din sală. Am numărat toate persoanele care au introdus bile în urne și sunt 249. La final s-au anunțat 251 de voturi. Poate e o explicație care îmi scapă mie și dumneavoastră, ca om direct implicat, prin împărțirea bilelor, știți mai bine.”

Mircea-Gheorghe Drăghici: „- Eu am numărat 240 care au votat pentru. Am uitat să mă număr pe mine. Am fost al 241-lea. Probabil că nu mă vedeți pe cameră pe mine.”

Reporter: „- Vă vedeți pe înregistrare. Ați fost chiar ultimul care ați introdus bilele în urne.”

Mircea-Gheorghe Drăghici: „- Poate nu l-ați văzut pe cel din dreapta mea. Pe domnul… de la PNL… care a dat bilele cu mine, și pe Chisăliță cred că nu l-ați văzut. Ei au votat după mine. Au votat nu pe locul unde erau urnele. Chisăliță era în ăla (scaun – n.r.) cu rotile și ăstalaltul a alergat cumva să… a votat împotrivă, evident. La rugămintea mea a votat.”

Reporter: „- Domnul Chisăliță e de la Caraș, nu? Spunea că nu a votat.”

Mircea-Gheorghe Drăghici: „- A venit expres în Parlament pentru vot.”

Reporter: „- Și e regulamentar să se voteze după ce se iau urnele de la locul lor?”

Mircea-Gheorghe Drăghici: „- Da, da. Până începe numărarea voturilor, se poate vota, nu e o problemă.”

Chisăliţă şi înregistrările video îl contrazic pe Drăghici

Cei de la „Ştiri pe surse“ nu au înghiţit găluştele servite de Drăghici, aşa că au luat legătura şi cu parlamentarii la care făcea referire chestorul Camerei Deputaţilor.

Senatorul PSD de Caraş-Severin, Ionuţ Chisăliţă (foto), a infirmat categoric varianta susţinută de Drăghici: „Nu e adevărat. Eu nu am fost. Se vede pe camere, pe tot. Am fost la începutul moţiunii, când a început, la ora 11, după care am plecat. Am fost împreună cu colegii mei de la Caraş-Severin. Nu ştiu ce discuţii aţi avut cu domnul Drăghici, dar eu în mod sigur nu am votat”.

Declaraţia lui Chisăliţă este susţinută, într-adevăr, şi de înregistrările video. Aşa cum Express de Banat informa la momentul respectiv, la apelul nominal făcut la încheierea votării de către secretarul Senatului, Marcel Vela, Chisăliţă nu se mai afla în sală. Deci nu avea cum să voteze, în pofida celor susţinute de chestorul Drăghici.

Şi senatorul PNL Alexandru Petreş, al doilea parlamentar responsabil de împărţirea bilelor, cel despre care Mircea-Gheorghe Drăghici afirma că a votat la insistenţele sale, îl face pe Drăghici mincinos. „Eu n-am votat, dom’le, vezi de treabă. Deloc! E o dezinformare. Poate să spună ce vrea, dar e clar, se vede şi pe înregistrarea video: eu nu am votat pentru că noi, ca liberali, am zis că participăm, dar nu votăm. Doar în sală se votează, nu pe parcurs, după ce se iau urnele. Urnele se sigilează şi se duc în sala Biroului Permanent”, a declarat Pereş pentru stiripesurse.ro.

Chestorul nu e la prima minciună publică!

„Chestorul Deputaților și soția sau au declarații de avere diferite“, informa „România curată“, într-un articol scris de jurnalistul Cristian Franţ, în 16 iunie 2015.

„Drăghici își trece în CV faptul că este pilot și copilot de raliu, membru fondator al FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv) și campion național la rally (Cupa Dacia Nova 1999), dar în declarația sa de avere nu apare trecută nici măcar o bicicletă, ce să mai vorbim despre vreun autoturism. Cum e om important la Cameră (chestor), probabil că Drăghici nu prea are vreme să treacă pe acasă și nici nu prea vorbește cu soția sa. Așa se explică de ce aceasta îl dă de gol și trece, în declarația ei de avere, că familia Drăghici ar avea, totuși, trei autoturisme!“, scria romaniacurata.ro.

„Nici la obiecte de valoare nu trece ceva, dar, și acolo, soția fiind o doamnă atentă la detalii, trece în declarația de avere obiecte de valoare pe care le evaluează la 10.000 de euro! Și tot la declarația de avere a soției apar depozite de peste 30.000 de euro, deși deputatul Drăghici nu trece nici un leu în propria sa declarație de avere. Și tot fără știrea nevestei se pare că Drăghici s-a împrumutat de la persoane fizice cu 22.000 de euro!“, mai sublinia „România curată“.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/