Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că a primit spre avizare un proiect întocmit de Apele Române pentru o serie de lucrări prevăzute la digurile din interiorul orașului, șubrezite de debitele mari de apă din 2000, 2005 și 2020. În cadrul proiectului sunt promise lucrări de consolidare a parapetelor digurilor și de corectare în albia Timișului, în zona Cotu-Mic.
„Sunt lucrări necesare pentru reparații la infrastructura de apărare a municipiului, de pe râul Timiș, pe sectorul din interiorul orașului. Una dintre cele mai importante execuții este prevăzută la porțiunea de dig din cartierul Ștrand, unde parapetul din beton are mai multe fisuri, prin care apa pătrunde la creșterile mari ale nivelului Timișului. O altă intervenție importantă este planificată în zona Cotu-Mic, pe malul stâng, înainte de capul insulei. În această zonă, Timișul va fi lărgit prin degajarea porțiunii împădurite, care s-a format de mai mulți ani și care a îngustat canalul de dirijare a apei, astfel încât presiunea, la creșterile de nivel, a lovit direct în insulă afectându-i sistemul de apărare. Alte lucrări mai sunt prevăzute la diguri și între cele două poduri.”, a precizat Bogdan Blidariu, viceprimarul Lugojului.
La digurile lugojene s-a mai lucrat și în 2019, pe partea dreaptă în aval de podul de beton, pentru stabilizarea unei cedări de teren în apropierea zidul de sprijin al podului, dar și în amonte de podul de beton, pe malul drept, între pod și teatru, unde, peste parapetul pietruit din albie, s-a așezat un sistem din elemente tip fagure din beton.