Decizie: au fost aprobate proiectele culturale finanțate de CJT. De anul viitor s-ar putea schimba din nou regulile

Consilierii județeni au aprobat lista finală a proiectelor culturale care vor primi finanțare de la Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura. Între cele 250 de proiecte, 80 au fost propuse de localități, iar 6 dintre acestea se află la prima ediție. Conducerea CJT vrea ca de anul viitor, cei care propun evenimente aflate la primele ediții să primească finanțare mai mare ca în prezent. 

Cele șase evenimente culturale aflate la prima ediție au fost propuse de mai multe unități administrativ-teritoriale din Timiș, printre care Cenei, Ghiroda sau Remetea Mare. În total, autoritățile locale au propus 80 de proiecte pentru care au primit o finanțare însumată la 900.000 de lei prin TimCultura.

„La această sesiune destinată autorităților publice locale, suma solicitată a fost de 2.838.000 de lei, suma alocată a fost de 3 ori mai puțin, doar 900.000 de lei. Chiar și așa, a fost mai mare decât alocările din anii precedenți; înainte era 250.000 de lei. Am reușit, cred, să nu respingem niciunul dintre proiectele depuse de unitățile administrativ-teritoriale. (…) Iar acolo unde sunt evenimente la prima ediție, știu că sunt într-un fel dezavantajate și poate ar trebui ca pe viitor să ne uităm la regulament, să vedem dacă nu modificăm puțin acolo să încurajăm și evenimente noi, la prima ediție.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

CITEȘTE ȘI: CJ Timiș va finanța ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură. Primăria a refuzat

250 de proiecte culturale din cele 374 depuse vor fi finanțate anul acesta prin TimCultura. Valoarea cerută de cei care le-au propus a fost de 14,6 milioane de lei, CJT a avut disponibili doar 5,6 milioane lei. La rezultatul inițial al selecției au fost depuse 15 contestații, însă comisia de evaluare le-a respins, păstrând finanțarea acordată inițial acestora.

CITEȘTE ȘI: CJ Timiș alocă 1,3 milioane de lei pentru proiectele culturale dedicate TM2023

„Am avut anul acesta mult mai multe proiecte decât anul trecut și datorită faptului că Primăria Timișoara a finanțat mai puține proiecte, dar și datorită faptului că mediul cultural se pregătește pentru anul 2023 când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii.”, a mai spus Alin Nica.

Lista tuturor proiectelor care au obținut finanțare prin TimCultura poate fi consultată aici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/