Decesele suspecte și acțiunile DIICOT au generat acțiuni în masă. Elevii au declanșat lupta împotriva consumului de droguri!

Drogurile consumate în școală, victimele pe care consumul le-a făcut la Reșița și ampla anchetă a organelor de cercetare penală i-au determinat pe elevii cărășeni să ia atitudine.

Consiliul Județean al Elevilor, care este o structură cu rol consultativ pe lângă Inspectoratul Școlar Județean, a demarat o amplă campanie, „Consumăm cultură, nu droguri!”, care a început simultan în toate cele 8 orașe din Caraș-Severin. Startul s-a dat aseară, la ora 20.00 fix! Inițiativa lor a plecat de la faptul că mulți dintre colegii lor consumă droguri în loc să-și ocupe timpul într-un mod constructiv sau educativ. Prin urmare, aceștia vor să le ofere o alternativă pentru petrecerea timpului liber tuturor tinerilor din Caraș-Severin, care nu au prea multe opțiuni în acest sens.

Elevii au găsit deschidere la Teatrul de Vest și, prin urmare, campania a fost demarată în parteneriat cu instituția de cultură, care va pregăti alături de tineri un festival-concurs pentru toamna acestui an.

vladulescu

„Drogul nu este o jucărie și nici măcar un concept! Este o realitate în care oamenii mor fără să-și dea seama. Am demarat acest proiect în care-i am alături de mine pe toți factorii responsabili ai acestui județ ( … ) O acțiune de acest gen este unică. Sigur, în țară s-au mai făcut acțiuni antidrog, care s-au consumat într-o ediție, lucru care eu nu aș vrea să se întâmple în Caraș-Severin pentru că aceasta nu este o acțiune, este un război care nu se mai termină!”, a declarat Nicolae Vlădulescu, directorul Teatrului de Vest, în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o alături de elevi, reprezentanți ai ISJ, dar și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog.

Practic, în luna noiembrie, atunci când se preconizează organizarea festivalului, pe scena Teatrului de Vest vor urca trupele de teatru ale liceelor și școlilor din Caraș-Severin, care vor trebui să adapteze în viziune proprie și să comprime în doar 25 de minute piesa „O scrisoare pierdută”.

dorina_laza

„Noi vedem festivalul de teatru ca pe o alternativă la consumul de droguri. Vrem să îi stimulăm pe copii, pe elevi, să-și ocupe timpul cu altceva, o activitate constructivă. Promovarea este un punct forte și sperăm să atragă cât mai mulți copii”, a spus Dorina Laza, reprezentantul Consiliului Județean al Elevilor Caraș-Severin.

Reacții pozitive

Desigur, o astfel de inițiativă n-a putut decât să-i bucure pe cei care zilnic încearcă să convingă populația că drogul nu este o joacă.

sorin_andritoi

„Salut inițiativa Consiliului Județean al Elevilor în crearea acestui proiect care se va implementa cu siguranță și sunt sigur că nu va fi unicul de acest gen. Face parte dintr-un obiectiv specific al strategiei județene antidrog, care a fost adoptată anul trecut pe perioada 2014-2020. Obiectivul specific este prevenirea consumului de droguri în școală, respectiv creșterea nivelului de informare, educare și conștientizare a populației școlare în vederea neînceperii consumului de droguri în cadrul programelor școlare, extrașcolare și de petrecere a timpului liber. Acest proiect se vrea a fi, practic, o alternativă sănătoasă la consumul de droguri”, a declarat Sorin Andrițoi, ofițer în Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog. De altfel, instituția pe care o reprezintă s-a alăturat imediat campaniei și a devenit un partener de nădejde.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/