Noua echipă care se construieşte în Valea Domanului n-a fost în stare timp de 120 de minute să învingă Voinţa Lupac, ba mai mult decât atât, a fost nevoită să se recunoască înfrântă după executarea loviturilor de departajare.
Gică Barbu a adus opt jucători noi, dar nu a apucat să lucreze prea mult cu echipa şi asta se vede deocamdată. Se văd şi câteva găuri, care se pot şi se vor a fi acoperite până la startul campionatului. La plusuri putem trece atitudinea schimbată a jucătorilor şi disciplina din teren, capitole la care fotbaliştii reşiţeni nu stăteau prea bine.
Elevii lui Barbu au avut o posesie net superioară gazdelor, au controlat jocul, dar fără prea multă eficienţă. Lupacul putea deschide scorul în minutul 20, când mingea a picat pe transversală după un corner, şi după alte două ocazii bune, câte una de fiecare parte, Străin a făcut 1-0 pentru Voinţa cu un şut superb. Până la pauză, Ursu a fost aproape de 2-0, dar la fel de bine Biţiş şi Dîrvaru puteau egala.
La opt minute de la realuare, Biţiş l-a învins cu o execuţie frumoasă pe Caramalău pentru 1-1 şi chiar dacă reşiţenii au avut mai tot timpul mingea în posesia lor nu au reuşit să mai înscrie, pentru că atacanţii din Valea Domanului s-au dovedit a fi tare neinspiraţi. S-a intrat în prelungiri, iar transversala porţii gazdelor s-a opus golului la o reluare a lui Breşneni şi a trimis meciul la loviturile de departajare. Fotbaliştii din Lupac au avut nervii mai tari şi au învins cu 3-2, calificându-se în faza următoare a Cupei României.
“Nu trebuie să facem o tragedie din această înfrângere. Ştiu că echipa încă nu este pregătită şi oricum nu puteam spera la prea mult în această competiţie. E totuşi un semnal de alarmă, am pierdut cu o echipă de Liga a IV-a şi nu pot spune că mi-a picat bine acest rezultat”, Cristian Bobar, preşedinte FCM 2012 Reşiţa
“Vreau să mulţumesc tuturor celor care ne oferă condiţii atât de bune. Mă bucură această calificare şi sper să facem treabă bună şi mai departe”, Boşco Vişatovici, antrenor-jucător Voinţa Lupac
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Numărul accidentelor în care sunt implicate mijloacele de transport în comun din Timișoara a crescut semnificativ în acest an. În primele șase luni au fost înregistrate peste 200 de...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Raluca Pantea |
30 July 2026
Averile demnitarilor rămân la secret după ce Senatul a respins Legea ANI
Roxana Bălan |
30 July 2026
De la „nu” la „da” în CL Reșița. Vot unanim pentru achiziția unui teren de 100.000 de euro
Alina Dragomir |
30 July 2026
FIKL ART STAGE aduce arta contemporană și jazzul într-o seară unică la Socolari
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

