Debut entuziasmant pentru Muncitorul în Liga I!

Trupa lui Viorel Lolea a lăsat Liga a III-a de fotbal pentru primul eşalon al futsalului românesc, iar alegerea pare să fi fost una inspirată.

Primul meci al sezonului 2014-2015 la futsal pentru Muncitorul Reşiţa a adus în Sala Polivalentă mai mulţi spectatori decât au asistat în Valea Domanului la întâlnirea Metalul-Şoimii Pâncota, din Liga a II-a. Băieţii pregătiţi de Viorel Lolea au răsplătit aşteptările celor aproximativ 500 de spectatori cu o victorie indiscutabilă, entuziasmantă de-a dreptul. Reşiţenilor le-a fost suficient mai puţin de un sfert de oră pentru a tranşa soarta meciului. Costescu a marcat primul gol al echipei în Liga I şi tot el a făcut 2-0 câteva minute mai târziu. Doană a majorat scorul la 3-0 în minutul 14. Stratulat a redus din handicap, dar Ilaş a avut ultimul cuvânt până la pauză: 4-1.

Lucrurile au stat aproape la fel şi în partea secundă. Muncitorul a mai marcat de patru ori, prin Mozici, Ilaş, Costescu şi Mihuţescu. Focşănenii au mai înscris şi ei o dată, prin acelaşi Stratulat. S-a terminat 8-2, o victorie care a adus entuziasmul în vestiarul reşiţean, dar şi în rândurile Vulturilor Semenicului, care le-au rămas alături fotbaliştilor de la Muncitorul.

,,Ţinând cont că am început pregătirea foarte târziu, noi ne-am strâns doar cu o lună înainte de începerea campionatului, vreau să felicit băieţii mei că în mare parte au reuşit să pună în practică lucrurile pe care le-am cerut la antrenament. Am făcut un meci neaşteptat de bun, dacă stau să mă gândesc că mulţi dintre băieţii noştri nu au mai jucat la un nivel atât de înalt în competiţiile de futsal. Ne-a fost frică înainte de meci să promitem multe lucruri, dar ştiţi foarte bine că Muncitorul tace şi face”, a declarat antrenorul Viorel Lolea.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157646948706177″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/