Dealerii de etnobotanice şi amestecuri ucigaşe au cătuşele pregătite! (UPDATE)

În urma acţiuii de ieri a ofiţerilor şi procurorilor de la Combaterea Crimei Organizate, mai mulţi indivizi din Reşiţa suspectaţi de trafic de droguri au fost reţinuţi, iar astăzi sunt prezentaţi Tribunalului Caraş-Severin cu propunere de arestare preventivă.

Doru Stancu, Darius Lingurar, Doru Rostaş, Adrian Dobren, Ovidiu Popa, Adrian Rostaş şi Giorgio Iorga, cunoştinţă mai veche a omenilor legii după răfuielile cu gaşca lui Ocsi Şafar din Dealul Crucii, au fost aduşi în faţa instanţei după ce ieri au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Sunt acuzaţi de trafic de droguri de risc după ce în liceele din Reşiţa au început să se consume într-o veselie substanţe interzise. Mai grav este însă că au comercializat şi tot felul de substanţe toxice, care, cel mai probabil, au ucis nu demult doi tineri. „Există suspiciunea rezonabilă că au procurat importante cantităţi de droguri de risc și de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive care erau introduse în mod ilegal în România,  prin intermediul unor colete expediate din Spania, şi ulterior comercializate persoanelor care consumă astfel de substanţe”, a precizat DIICOT.

UPDATE 1 – Tribunalul Caraş-Severin a admis propunerea Ministerului Public şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 30 de zile. “Am făcut contestaţie pentru inculpaţii Iorga şi Doru şi Adrian Rostaş, contestaţie ce va fi soluţionată la Curtea de Apel Timişoara”, a precizat avocata Loredana Sabo.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla verdictul instanţei, dar şi amănunte şocante despre activitatea infracţională a dealerilor!

Comments

  1. roberta says:

    D – na Sabo Loredana , sotia unui fost prefect de Caras , ii apara pe traficantii de droguri acum , dupa ce in cazul Anculia s a retras sa nu si puna sotul in lumina proasta , acesta fiind prefect pe atunci . Asa i multumeste lui D zeu pt. minunea traita de fiul sau ! Rusine !

  2. pecoli rebecca says:

    Aia ii problema ta ii o tara libera fiecare face ce il taie pl asa ca nu mai adu tu insulte jignitoare la adresa doamnei tie sa iti fie rusine …si ce plm puneti poza asta ca ati facut o gramada exact asta cu giorgio ati gasit so puneti vad ca va satisface sa scrieti numa de el inseamna ca aveti probleme mari cu capatana si mai degraba scrieti si tot felu de minciuni bagate de la voi suntei un ziar de kkt

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/