De Ziua Ursului, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a fost alături de popor!

Mare minune, mare, în ziua în care credincioșii ortodocși s-au recules în biserică de sărbătoarea Întâmpinarea Domnului. În popor, ziua de 2 februarie e cunoscută ca Ziua Ursului. Tradiția spune că, dacă moș Martin a ieșit din bârlog și și-a văzut umbra, 40 de zile vom avea parte de vreme friguroasă, ca de iarnă. Marți, la Luncavița, ursul chiar și-a văzut umbra, dar asta nu l-a speriat pe președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, cel care a mers să vadă cu ochii lui o porțiune de drum calamitat.

Localnicilor, aproape o sută de oameni din Luncavița și Verendin, nu le-a venit să creadă ochilor văzându-l în carne și oase pe Dunca. Unii și-au făcut cruce, spunând că e pentru prima dată în istoria postdecembristă când un președinte de CJ ajunge pe acel drum și au legat evenimentul de sărbătoarea cu cruce în calendar. Și minunea nu s-a rezumat doar la atât. Venit chitit să rezilieze contractul cu SC Emiliano Vest SRL și SC Manu Consulting SRL, președintele s-a lovit, ca și altădată, de atitudinea fermă a administratorului Mihaela Bejeriță care a încercat mereu să explice, argumentat, de ce lucrările la „groapă”, care de fapt e o porțiune de drum județean surpat, întârzie de patru luni. Urmare a acestui fapt, Romeo Dunca a avut de ales între rezilierea contractului semnat între CJ și constructor și un proces în instanță, până la a cărui soluționare ar fi trecut luni bune, timp în care „groapa” s-ar căsca și mai mult, blocând accesul localnicilor spre și dinspre Teregova.

Într-un final, a primat rațiunea: Dunca a renunțat la rezilierea contractului, iar Mihaela Bejeriță a promis că Emiliano Vest se va apuca de lucru în cel mult două săptămâni. Mai mult decât atât, părțile au lăsat să se înțeleagă că vor conveni și asupra modalității de a efectua reparații curente pe DJ 608, între Teregova și Luncavița.

În mare, așa au stat lucrurile. Rămâne de văzut dacă minunea din Ziua Ursului va deveni aievea pentru cei peste 2.500 de locuitori din Luncavița sau aceștia vor fi nevoiți, în cazul în care drumul o va lua de tot la vale, să facă un ocol de aproape 50 de kilometri, în loc de 8, pentru a ajunge la Teregova.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/