De teama Covid-19, numeroși părinți din Timiș nu vor să-și trimită copiii la școală

stiri cu elevi din Timisoara si Timis despre evaluarea nationala

De teamă că s-ar putea infecta cu noul coronavirus, numeroși părinți din județul Timiș preferă să nu-și trimită copiii la școală, astfel că participă la cursuri online. Statisticile Inspectoratului Școlar Timiș arată că, la începutul acestei săptămâni, 5.000 de elevi erau absenți de la orele față în față, părinții invocând alte motive decât infecția cu Covid-19.

Crește numărul infectărilor cu noul coronavirus în rândul elevilor și dascălilor din județul Timiș. Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, a declarat că, miercuri, numărul școlarilor și preșcolarilor cu Covid-19 era de 711, iar al personalului din domeniul educațional de 228.

De la începutul anului școlar, din 13 septembrie, avem un total de 1.261 de elevi infectați, iar personal care lucrează în învățământul din Timiș – 425. Acum avem în Timișoara 475 de formațiuni de studiu care sunt în online, cu 11.288 de elevi. În județul Timiș avem 757 de clase în online, 17.471 de elevi. Copii care au probleme medicale, altele decât Covid-19, și stau în online sunt 343. Scenariile pentru învățământ arată astfel: 448 sunt în scenariul 1, 150 în scenariul 2. Dintre acestea din scenariul 2, avem 17 unități de învățământ care aveau suspendate cursurile ca urmare a gradului de infectare, adică aveam peste 50% clase care erau în online, la care se mai adaugă încă două: Școala primară Bărăteaz și Grădinița cu program normal Bazoș. Plus cele patru unități de învățământ închise din cauza frigului”, a afirmat Marin Popescu.

Inspectorul școlar general al județului Timiș a precizat că sunt și 5.000 de elevi care nu participă la cursurile față în față, părinții invocând alte motive decât infectarea cu Covid-19. Marin Popescu susține că sunt și părinți care refuză să-și trimită copiii la școală de teama noului coronavirus.

Numărul de copii absenți de la cursurile față în față din alte motive decât Covid-19, marți erau absenți 5.000 de elevi, dintr-un total de 82.000 de elevi care erau în unitățile de învățământ din județul Timiș la activitățile față în față. Ca și motive ar fi răceli, părinți care nu-i trimit la ore, avem elevi absentați din probleme personale, familiale, etc. Pe Timișoara avem aproape 2.362 de elevi dintr-un total de 40.000 elevi care participau la activitățile față în față. Sunt și părinți care nu îi trimit pe elevi de teama Covid-19, iar aceștia intră în online”, a detaliat Marin Popescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/