De necontestat?! Horia Irimia vede agitatori în PNL Caraș-Severin!

„Nu pot să contest faptul că sunt anumite persoane din PNL care agită liderii principali”. Declarația aparține lui Horia Irimia, simplu membru de partid din prisma faptului că ocupă funcția publică de director economic al Primăriei Caransebeș.

Horia Irimia este de părere că situația s-a tranșat anul trecut la Conferința Județeană a PNL. „Eu cred că, și atunci, nu neapărat Nelu Popa și-a dorit funcția de lider de partid, situația e mai complicată și, ca preşedinte, ai mult de lucru, trebuie să mergi prin județ, adică funcţia asta mănâncă timp. Marcel Vela a umblat prin județ în ultimii 10 ani de când este președinte, din 2008, dacă nu mă înșel. Vă spun eu că în fiecare comună din Caraș-Severin a fost de cel puțin 5 ori până acum! Însă eu îl apreciez foarte mult pe Nelu Popa ce a făcut și face pentru Reșița, partea de modernizare a centrului, autobuzele și multe altele”, a menționat Horia Irimia în redacția Express de Banat, evitând să răspundă întrebării jurnalistului Dan Popoviciu cu privire la presupusele disensiuni din PNL Caraș-Severin.

Liberalul a mai adăugat că, din punctul lui de vedere, când a spus lideri importanți s-a referit la Nelu Popa, nu la Hadrian Popescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/