Ce ți-e și cu politica asta, dom’le… Ieri în piață la cumpărat morcovi, roșii și castraveți, astăzi la taclale, pardon, în dialog cu ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, iar mâine… mâine primar de Caransebeș! Simplu ca bună ziua, nu? Da, dar ca să ți se întâmple așa ceva trebuie să te numești Andra Pleșa și să ai în spatele tău sau, mă rog, lângă tine, un bărbat puternic precum Marcel Vela, care știe ce vrea.
Și ce vrea Marcel Vela? Vrea ceea ce știe tot gugulanul: să o facă primăriță pe Andra Pleșa, iar pentru asta nu ține seama de nimic, nici măcar de ironiile gugulanilor. O pune pe biata femeie să se trezească cu noaptea-n cap, să facă piața, să le mulțumească doctorilor pentru eroismul lor din perioada pandemiei, să caute nu știu ce tineri, liberali, bineînțeles, să-i selecționeze și să-i trimită la ONU prin nu știu ce program mondial. Și pentru că toate acestea nu ar fi de ajuns pentru munca ei neostoită pusă în slujba Caransebeșului, o aduce la București și i-o prezintă ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan. În ce calitate? Ce întrebare prostească! În calitate de consilier local, că de candidat la Primărie nu poate fi vorba cât timp nu s-a finalizat sondajul comandat de liberali. Să vadă lumea cât de mare preț pune guvernarea liberală pe tinerii consilieri locali, talentați, energici și cu vocație de conducători.
Și ce ne scrie Andra Pleșa pe pagina sa de Facebook, cu masca pe față, despre întâlnirea cu ministrul Ștefan? „Un dialog foarte constructiv și optimist astăzi cu Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, dl Ion Ștefan. Sunt perspective de investiții foarte bune pentru Caransebeș pe care guvernarea liberală le dorește și pe care administrația locală are obligația să le transforme în proiecte de modernizare”. Wow, tare de tot! Perspective, investiții foarte bune, guvernare liberală, proiecte, modernizare. Scurt, concis și la obiect și câtă profunzime! Adică, cum să zic, se vede din Pipirig, din Balta Sărată și Valea Cenchii că Andra Pleșa are deja stofă nu doar de primar, ci chiar de mai mult.
Dar dincolo de toate astea, un cuvânt de laudă pentru domnul ministru, de respect pentru atitudinea lui altruistă, pentru că și-a rupt din timpul său prețios să se întâlnească, repet, cu un tânăr liberal, un consilier local ce nu-și dorește nici să ajungă ministru secretar de stat, nici măcar purtător de cuvânt la Guvern, ci un umil primar de burg bănățean. Bravo, domnule ministru, țineți-o tot așa, că sunteți pe drumul cel bun.
După dialogul povestit de domnișoara candidată, mai are rost un sondaj de opinie? Ce ziceți, domnule Rujan? Nu cumva e pierdere de timp și de bani? Ori îți place să fii la număr, că așa-i democratic? Domnule Marius Isac, credeai că politica reală e altceva decât ce ați văzut dumneavoastră în filmul ăla cu Senatorul melcilor. Pe dracu, domnilor. Să fim serioși! Același rahat de 30 de ani!
A, era să uit. Dacă totuși nu va reuși să câștige primăria, oare Andra Pleșa se angajează să-l sprijine pe Felix Borcean, în cazul în care aceste ar ajunge primar? Da? Ăsta da caracter de tânăr și neliniștit liberal!