De la Lugoj, la Făget! Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj s-a mutat în orașul castanilor

După ce timp de patru ani a condus Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, procurorul Dan Cristian Tătar va face același lucru pentru următorii trei ani, însă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget.

Dan Cristian Tătar a pierdut funcția de prim-procuror de la Lugoj, după ce nu s-a prezentat la concursul organizat în vara anului trecut, în fața procurorului Lavinia Rus, care până atunci a ocupat funcția de prim-procuror al… Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget. Șeful procurorilor lugojeni își motivase absența de la concurs prin faptul că volumul mare de muncă nu i-a permis acestuia să se pregătească, însă, conform unor surse, nici nu aflase de candidatura pe funcție a vreunui procuror. Cum a fost pus în fața faptului împlinit, Dan Cristian Tătar s-a reorientat și a promovat examenul organizat în perioada 11 octombrie – 18 decembrie 2018, de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii, pentru numirea în funcții de conducere vacante a judecătorilor și procurorilor la curțile de apel, tribunale, judecătorii, precum și la parchetele de pe lângă acestea.

Pentru funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget au candidat doi magistrați: Dan Cristian Tătar, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj și Gladiola Nicoleta Bugărin, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget.

Dan Cristian Tătar a promovat examenul, obținând o medie finală de 8,925, primind nota de 8,05 pentru proiectul referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere și 9,80 la proba scrisă privind managementul, comunicarea și resursele umane. Mandatul este pe o perioadă de trei ani, care însă va putea fi prelungit o singură dată pentru încă trei ani.

Dan Cristian Tătar este doctor în drept și a ocupat, timp de patru ani și jumătate, între 2014 și 2018, funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/