De la „Crăciun fericit!” la perfuzii și medicamente! Sute de pacienți la Spitalul Județean de Urgență Reșița în doar trei zile

Nici n-au început bine sărbătorile de iarnă, că iubitorii obiceiurilor și tradițiilor românești cu multă carne de porc… sar calul. Aceștia au început Crăciunul în sânul familiei și l-au sfârșit în cel al medicilor.

După ce au făcut exces de cârnați, piftie sau alcool, Spitalul Județean de Urgență Reșița a fost „colindat” de 283 de pacienți în numai 3 zile. Medicii de familie nu au lucrat în perioada 24-26 decembrie, așadar, cei nevoiți să apeleze la un medic nu prea au avut de ales decât secția Urgențe.

Excesele alimentare și alcoolul au fost printre cauzele pentru care pacienții au avut nevoie de îngrijiri medicale. Nici cardiacii nu au prea ascultat sfatul medicilor specialiști, astfel s-au înregistrat și cazuri de urgențe cardio-vasculare. Cele mai multe cazuri au fost cu infecții respiratorii specifice sezonului, fiind vorba în special de copii și vârstnici și infecții în sfera ORL. Reprezentanții spitalului ne mai spun că au fost înregistrate și victime a două accidente rutiere.

Nu a fost prea liniște nici pe secția de Maternitate. În noaptea de 23 spre 24 decembrie, la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Reșița, s-au născut doi copii, o fetiță și un băiețel. În ziua de Ajun alți doi copii, tot o fată și un băiat, au venit pe lume, iar în după-amiaza zilei de 26 decembrie s-a mai născut un băiețel.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/