De la 0, în Kilometrul 0! Opt luni până la Reșița occidentală!

Buldozerele au ras deja în mare măsură tot ce a fost vechi și degradat în centrul civic al municipiului de pe Bârzava și se pregătesc să facă același lucru în Lunca Pomostului, unde vor începe cu piața! Reșița chiar se transformă frumos!

Lucrările finanțate din bani europeni au demarat ceva mai târziu decât era prevăzut, dar ritmul în care se mișcă muncitorii a făcut ca totul să reintre în grafic. Piața centrală a municipiului va fi cu totul altceva, după cum au dezvăluit machetele arhitecților urbaniști. Singura pată neagră va rămâne Hotelul Semenic, de care Gruia Stoica încă ține cu dinții. Chiar dacă este în paragină de atâția ani. Revenind la lucrările din centru, acestea au ca termen de finalizare luna august. Undeva la 1 septembrie ar trebui să aibă loc inaugurarea.

„Eu sunt foarte optimist și sper să reușească să se încadreze în acest termen. Primele transporturi de granit vor veni la sfârșitul lunii februarie. Deocamdată au decopertat, au făcut-o într-o manieră foarte rapidă, eficientă, eu sunt mulțumit de ceea ce fac. Avem consultanță, avem diriginți de șantier care urmăresc foarte minuțios lucrările făcute de ei.”, a precizat Nelu Popa, primarul Reșiței. 

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Buldozerele și escavatoarele se vor muta curând în Luncă. Acolo vor fi modernizate șase străzi, iar Piața Veche va fi demolată. „În locul acela va fi o piață publică frumoasă și sunt încrezător că și acolo lucrurile vor merge bine. Acolo au termen 6 luni, mai scurt decât centrul civic.”, a mai spus edilul-șef. 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/