De după gratii, Ionesie Ghiorghioni a recunoscut: „Este adevărat! Aceste lucruri sunt făcute dintotdeauna!”

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, și-a schimbat semnificativ declarațiile date pe parcursul urmării penale și cercetării judecătorești în dosarul alegerilor prezidențiale!

La prima audiere în dosarul votului din turul doi al alegerilor prezidenţiale, Ionesie Ghiorghioni se afla în stare de arest preventiv, după ce fusese prins în flagrant luând șpagă de la soția omului de afaceri Valentin Armașu. A fost condus la București, unde, în prezența unui avocat din oficiu, a dat declarații despre modul în care el și Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean, au înțeles să obţină un scor rezonabil pentru Klaus Iohannis. Fără să realizeze ce anume reproșează procurorii anticorupție vizavi de modul în care cei doi au făcut campanie, Ionesie Ghiorghioni a scris cu mâna lui: „Este adevărat că am promis acordarea de bugete în situația unor rezultate bune din partea PNL, dar aceste afirmații fac parte din strategia de campanie și aceste lucruri sunt făcute dintotdeauna! În cadrul discuţiilor mele le comunicam primarilor că, indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale, alegerile locale fuseseră câştigate de către noi şi aveam un mandat care expiră în anul 2016. În consecinţă, bugetele pe anii următori, 2015 şi 2016, urmau a fi alocate de noi” (fila 125 dosar UP).

Ulterior, pe parcursul urmăririi penale şi la cercetarea judecătorească, asistat de doi avocaţi, Ionesie Ghiorghioni şi-a mai nuanţat declaraţia, dar fără folos, atât el, cât și Frunzăverde fiind găsiți vinovați și condamnați în primă instanță de Tribunalul Caraș-Severin. Modul în care s-a făcut campanie a fost surprins și în discuția telefonică interceptată în 12 noiembrie, când Ghiorghioni a primit un telefon de la consilierul județean Toni Novăcescu. Chiar dacă aici nu e vorba despre nicio condiționare, procurorii rețin stenograma la dosar arătând că vicele CJ își exercita influența în toate direcțiile.

TN: Să trăiţi, Toni vă deranjează domnu’ vice
Ionesie Ghiorghioni: Da
TN: Am o mare rugăminte la dumneavoastră… dacă puteți discuta cu directorul nostru, șefu’ de filială, domnu GRUIA. El e din Șușca… să ne sprijine cu voturile…
Ionesie Ghiorghioni: Da cine-i? Cine-i ăla? Unde-i?
TN: E președintele nostru la AJVP pe Moldova Nouă… deci trăbă vorbit cu ăsta fiindcă ăsta are putere mare de influență, are angajați mulți și… domină. El e în gașcă acolo cu MIRA, cu OMER…

Apelul declarat de Frunzăverde și Ghiorghioni împotriva sentinței de condamnare a Tribunalului Caraș-Severin se va judeca la 13 aprilie, la Curtea de Apel Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/