HC Caraş-Severin primeşte sâmbătă, de la ora 11, în Sala Polivalentă, replica lui CS U Suceava, în cel de-al treilea meci al fazei secunde a play-out-ului Ligii Naţionale masculine.
Cu două înfrângeri în primele două jocuri, echipa antrenată de Aihan Omer mai are doar şanse teoretice să evite barajul pentru menţinerea pe prima scenă. HC Caraş-Severin ar trebui să câştige meciul cu moldovenii la o diferenţă de cel puţin două goluri şi să se impună peste o săptămână, în capitală, la mai mult de trei goluri pentru a fi sigură de locul în Liga Naţională şi în sezonul viitor. La problemele cu care se confruntă Omer şi la cât de slab a jucat echipa în ultima vreme e greu de crezut că handbaliştii reşiţeni vor scoate maximum din cele două meciuri. ,,Atât timp cât mai e o şansă, fie ea şi foarte mică, trebuie să ne-o jucăm. Vom încerca să câştigăm ambele jocuri, deşi e clar că ne va fi foarte greu”, a declarat Aihan Omer.
Orice alt rezultat decât victoria ne scoate definitiv din ecuaţie şi ne trimite la baraj indiferent de ceea ce se va întâmpla în ultimele partide. Meciul HC Caraş-Severin – CS U Suceava începe la neinspirata oră 11, când în Valea Domanului se fluieră startul partidei Metalul – ASA Târgu Mureş. Intrarea publicului este liberă!