De ce tace Uniunea Europeană?

Joi seara, Steaua Bucureşti, echipă de fotbal pentru care unii îşi pun ştreangul de gât, a trecut pe lângă o performanţă de toată isprava în Cupele Europene. A trecut pe lângă, pentru că n-a văzut-o. Returul cu Chelsea a plecat de la unu la zero pentru ai noştri şi dacă noi marcam un gol la Londra, pentru a fi scoşi din cărţi, trebuia să încasăm trei. Şi în condiţiile în care la pauză scorul era de unu la unu, toată suflarea microbistică o vedea pe Steaua eliminând-o pe Chelsea. Dar s-a văzut ce am văzut de fiecare dată. Dacă dumnealor le sunt necesare trei, ne dau trei. Mi-aduc aminte de un meci, tot al Stelei, cu Paris St. Germain, pe care îl câştigasem acasă, la masa verde, cu trei la zero. În retur, ca să pierdem întâlnirea, la general, franţujii aveau nevoie să ne dea patru bucăţi. Nu ne-au dat patru, ne-au dat şase! Acest sentiment frustrant, la marginea ofticii naţionale, l-am simţit şi joi seara. Au avut englezii în grafic nevoie de trei goluri, trei am încasat. Şi-am rămas iar bătând din buze, doar cu mătăniile bătute de Becali pe muntele Athos. Ce o fi căutat pe acolo doar Dumnezeu ştie, în loc să stea la echipă şi să le fluture euroii pe la nas, ca pe un morcov apetisant. Ce mă deranjează cel mai mult e halul în care a prestat apărarea noastră, atât de lăudată. Prăjina aia de Sukala şi-a demonstrat din plin limitele, de nivelul Gloriei Bistriţa, iar marile vedete Chiricheş şi Tănase, în nota obişnuită. Foarte, foarte prost. Cred că ar fi încasat-o chiar dacă ar fi jucat împotriva unei echipe de călugări, de pe muntele Athos. Greu, tată, s-a văzut de atâtea ori că n-au sânge în instalaţie. Că n-au draci în ei, n-au ambiţie, li se rupe, mai pe româneşte. Banul le vine oricum, ce să se mai rupă atât. Un singur remarcat: Adi Popa. Rusescu a zbârcit-o şi el. În loc să facă plasa fărâme când a rămas singur cu portarul, a dat moale şi cu fiţe. În cadrul comentariilor de după meci, aceeaşi stare de blegeală. Nu ţărână în cap, ci „mergem înainte, se mai întâmplă”, care mă umple de toţi dracii din lume. Aşa că nu-i las de loc. Mi-au stricat seara? Mi-au. Pentru că puteau, dar n-au vrut. Ajunge, că nu ştiu ce mai zic. Dacă tot am pomenit de vedete, să constatăm că adevărata vedetă la acest moment în Europa nu e Chelsea Londra, ci calul românesc. Unde te duci, unde te întorci, tot de cal dai. De ieri, micii de cal sunt pe buzele tuturor. În Prahova, cică s-au găsit mari cantităţi de mici la caserolă, din carne de cal şi nu de vacă, aşa cum era pictat pe etichetă. Scandalul de pe lume. Procesatorul se apără, dându-ne cu firma în cap. N-am aranjat eu micii, carnea din care sunt făcuţi am primit-o din Belgia. Să cazi de lângă grătar! Cum naiba? Credeaţi că spionajul economico-alimentar doarme? Iaca, nu doarme, dorm paznicii noştri. Timp în care serviciile secrete belgiene îşi fac de cap. Ne-au furat reţeta cotoroagelor, a poalelor în brâu, după câte am auzit, acum, s-a dovedit că ne-au subtilizat şi micii noştri naţionali. În ritmul acesta va trebui să inventăm alte bunătăţi, dar de unde atâta imaginaţie? Sau, cel puţin, să scriem pe cărţile de bucate Secret de stat, să nu spună serviciile străine că n-au ştiut. De ce tace însă Uniunea Europeană?