Se vorbește despre o transparență totală în ceea ce privește controversata campanie de vaccinare anti-COVID-19, dar încă avem aspecte pe care, aparent fără niciun motiv, autoritățile din Caraș-Severin, dar și cele centrale țin să nu le dezvăluie. Centrele de vaccinare care vor funcționa în județ rămân un mister, deși termenul-limită de stabilire a acestora a fost 9 decembrie.
Au trecut aproape 3 săptămâni de când ne străduim să aflăm unde anume vor fi amenajate centre de vaccinare anticoronavirus în Caraș-Severin. Asta pentru că 9 decembrie a fost data limită până la care autoritățile județene (Direcția de Sănătate Publică) puteau trimite spre Ministerul Sănătății propuneri privind locațiile unde să funcționeze centrele de vaccinare.
Dacă în alte județe, inclusiv în județul vecin – Timiș, centrele au fost anunțate de prefecturi de multă vreme, încă dinainte de 9 decembrie, în Caraș-Severin misterul planează. Nu știm nici măcar localitățile unde vor exista astfel de centre, că doar n-or fi toate la Reșița și Caransebeș… Într-o primă fază, ni s-a transmis că vom fi informați cu privire la aceste centre după ce ele vor fi aprobate de Ministerul Sănătății și că informarea va fi făcută de Instituția Prefectului. După alte 10 zile, am revenit cu aceeași întrebare, în speranța că este vorba doar despre o omisiune, cu atât mai mult cu cât aceste centre erau făcute publice de tot mai multe județe din țară. Dar… nimic! Nici măcar lista cu propunerile de locații nu ne-a fost transmisă până acum, dar mai varianta finală…
În momentul în care Guvernul României a lansat platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, am încercat și acolo. Am transmis un e-mail în 17 decembrie la adresa specificată pe platformă cu rugămintea de a ni se spune care sunt centrele de vaccinare din Caraș-Severin. Tăcere!
Astăzi, spre surprinderea noastră, suntem informați de Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin despre faptul că a fost creată o altă platformă, una de programare online la vaccinare! Cu datele personale, fiecare român se poate programa, stabilindu-se astfel data primei vaccinări, data administrării celei de-a doua doze, inclusiv centrul de vaccinare la care omul este așteptat. Așadar, asta e singura metodă de a afla unde sunt centrele de vaccinare împotriva COVID-19 în Caraș-Severin?
Ce știm până acum?
În toată țara vor funcționa 995 de centre de vaccinare, fiind deja stabilite toate protocoalele. „Sunt stabilite cerințele și condițiile pentru fiecare centru în parte, este asigurat personalul de vaccinare, este asigurat personalul de supraveghere, tot ceea ce avem nevoie.”, spunea marți, 22 decembrie, premierul interimar Nicolae Ciucă. Așadar, se știu deja toate detaliile, numai în Caraș-Severin nu se știe nimic?!
Tot de la nivel național am aflat că aceste centre de vaccinare vor fi organizate sub mai multe forme: centre de vaccinare fixe; centre de vaccinare mobile: caravane sau alte formațiuni mobile, care aparțin Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență si/sau Ministerului Apărării Naționale și structurilor subordonate acestora; echipe mobile de vaccinare, pentru vaccinarea în locații specifice; centre de vaccinare de tip drive-through pentru marile orașe, destinate populației generale; la nivelul cabinetului de medicină de familie, după caz, în funcție de evoluția epidemiologică și tipul vaccinurilor disponibile.