De ce să muncești, dacă poți fi șmecher?

Spunea Eminescu că un popor care nu cinstește munca sigur este corupt. Nu am pus ghilimele pentru că am citat aproximativ, din memorie. Ce mi-a venit cu această zicere? Nu este un secret că am un birtuleț în Reșița. De o săptămână, una dintre angajate este în concediu de odihnă. Cât lipsește, împreună cu asociatul meu punem osul la treabă. Servim meniuri, spălăm veselă etc. Știți ce am observat? Aproape 90 la sută dintre cunoscuți se simțeau datori să facă mișto de noi. Patronii muncesc! Ce umilință! Ceilalți zece la sută ne compătimeau. Cu aceeași completare. Și-atunci, le-am povestit întâmplarea nașei, nașului, monseniorului și mai câtorva care am crezut eu că au ceva minte și am discutat tema. Concluziile mă sperie. Reale și argumentate. Începând cu 1990, munca a fost trecută drept atribut al fraierilor. Șmecherii trăgeau țepe. La început cu metoda foițelor de ziare vândute în locul valutei ce începuse a circula la liber în țară. Cu agoniseala s-au dus la șmecherii ce puseseră mâna pe activele economiei comuniste și au „cumpărat” lanțuri de imobile la un preț de o langoșerie. Și așa au apărut șmecherii cu patalama de partid. Și, să fie clar pentru toată lumea, marea șmechereală a fost apanajul așa-zisei clase politice reformatoare compusă din partidele istorice, PNȚ și PNL. Maestru de ceremonii, celebrul Radu Sîrbu, șef al FPS, numit de PNȚ. Aici, dacă îmi permiteți, o mică paranteză. Este un deontolog, un Zeus al presei din România, ce la acea vreme conducea un cotidian central. Foarte des, dacă nu zilnic, Sîrbu și FPS-ul erau atacate la baionetă, pe prima pagină a gazetei, pe teme de privatizări frauduloase. Corect, nu? Și deontologic. Dar deontologia s-a transformat în publicitate de patru pagini cu anunțuri de vânzare publicate de FPS în amintitul organ de presă. Tot niște șmecheri, nu? De acum, chestiunea cu cine muncește e prost a fost confiscată de clasa politică. Ajutoare sociale date de-a valma, pensii de revoluționar, pensii de boală etc. Țineți minte imaginea virală în care bețâcii din sat dirijau jandarmii cum să dea zăpada la o parte? O avalanșă de pomeni, mită electorală dată de politicieni. Au încurajat furtul la scară largă. Flota, case, insule, întreprinderi, toate mărci ale furtului politic calificat. Joasa speță, vulgul s-a adaptat și el. La înțepatul țevilor de combustibil, la inox dat la fier vechi, la bișnițăreală cu vreun teren ce urma a fi traversat de un drum strategic și câte și mai câte. Toate plătite cu igrasiile din apartamentele neîncălzite, cu infecțiile din spitale, cu scăderea indicelui de educație al populației, cu mizeria vieții de zi cu zi din România. Și-acum, colac peste pupăză, ne aflăm în faza legiferării hoției. Ultima tranșă majoritară a politicienilor aflați la butoane ar dărâma și Everestul, doar pentru a legifera că politicianul nu poate fi hoț. El este deasupra Legii umane, dar și a celei Divine. El nu încalcă nici legile și nici poruncile Divine. El este Legea și Dumnezeu laolaltă. Și-atunci, să nu pierd legătura cu începutul, pentru ce să muncești? Pentru ce să încerci să produci plus valoare? Furăm de la stat și vindem pentru noi. Fabrici, case, flote, mine și păduri, ce-o fi. Dar, pentru asta, musai carnet de partid.

• Tweet
• Pin It