După 3 mandate în Parlamentul României, putem spune că Ion Tabugan este marele absent al alegerilor de anul acesta. Deși în primăvară s-a alăturat taberei liberale, deputatul cărășean nu face parte din echipa stabilită de PNL pentru cursa din 6 decembrie. De altfel, Ion Tabugan nu s-a regăsit printre candidați nici la alegerile locale.
Ion Tabugan, un „om al faptelor, nu al vorbelor”, așa cum singur se prezintă, nu va mai participa la alegerile parlamentare, deși în ultimii ani a fost o prezență obișnuită la fiecare competiție de acest gen. S-a tot vehiculat că disputele pe care le-a avut cu Romeo Dunca încă din vară ar avea legătură cu lipsa lui de pe liste. Neînțelegerile de atunci s-au lămurit însă, spune acum deputatul Ion Tabugan, iar lipsa lui din competiția politică este o decizie personală.
„După 12 ani, ați mai face drumul capitalei la 61 de ani? Vă spun sincer, încet-încet vreau să mă retrag, să mă pensionez, să mă bucur de viață, ceea ce nu am reușit să fac până acum, de copii și nepoți”, spune deputatul cărășean. „O să mă întorc la meseria mea, de unde am fost suspendat când am devenit deputat, la postul de director al Direcției Silvice Reșița, și de acolo vedem unde ne duce viața în domeniu. E nevoie de experiență și în executiv. Iar legat de pădurile din Caraș-Severin, nu e nici pe departe dezastrul pe care îl strigă unii și alții, nu e ca în alte părți, defrișări, haos, debandadă.”, a dat asigurări Ion Tabugan.
În ceea ce privește noua echipă propusă de PNL Caraș-Severin pentru Camera Deputaților și Senat, deputatul are doar cuvinte de laudă. „PNL și-a reînnoit întreaga echipă. Pe domnul Rujan nu îl cunosc foarte bine, dar e momentul oamenilor capabili, care au reușit în viață, să intre în politică, să aibă în jur de 38-40 de ani, că aici sunt copți bine, până în 50 de ani și să rezolve problemele atât cât se poate. Ca putere legislativă nu poți face drumuri și mari minuni, dar poți să ajuți primarii, să îi îndrumi când vin cu diverse proiecte. E vremea celor puternici, care pot duce spre bine această țară. Nu vorbesc din cărți. Nu văd de ce nu ar răzbate întreaga echipă, pentru că îl au și pe Marcel Vela, care îi mai îndrumă, le mai spune, că așa e la început. Sunt oameni cu expertiză. Și Jaro Marșalic cunoaște sănătatea, de la conducerea spitalului, până la salonul de operație, și e vechi în politică. Cu siguranță va reuși să ajute Caraș-Severinul în Comisia de Sănătate și în toate celelalte. De domnul Chisăliță de la Moldova Nouă nu mai vorbim, are experiență vastă.”, a completat Ion Tabugan, cel care este pe cale să încheie al treilea mandat de parlamentar cu gândul de a se despărți de politică.
La Caransebes, se fac paşi importanți pentru reabilitarea spitalului din oraș. Municipalitatea de pe Timiș și Sebeș accesează un nou program de finanțare destinate unităților spitalicești din țară. Administrația...
Muzeul Bibliei a revenit la Lugoj! A fost expusă și prima carte sfântă din România
Programul de lucru RETIM pentru perioada sărbătorilor de iarnă
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281