De ce nu empatizează românii cu medicii? O posibilă explicație

Este vizibil pe toate mediile că opiniile românilor exprimate la adresa medicilor sunt majoritar negative. Mă tot întreb oare de ce asistăm la acest fenomen? Mai ales că medicul este ultimul în drumul tău spre cele veșnice. Un fel de Styx. Ori te oprește din drum, ori mergi mai departe. Așadar, de unde vine lipsa de empatie, transformată pe alocuri în dușmănie, la adresa medicilor? Voi încerca să dau un răspuns, fără a avea pretenția că exprim un adevăr, dar cu siguranță este opinia mea. Medicii și asistentele sunt într-un fel interfața bolnavului cu sistemul de sănătate. Te trezești într-un pat de spital aflat într-un salon alături de alte trei, patru, chiar nouă internați. Pereți ce suferă de lipsa întreținerii, patul, noptiera antice, chiuveta de multe ori stricată și, dacă funcționează, doar pe apă rece. Despre duș, toaletă, nu are rost să vorbim. Iarna – frig, vara – cald. Gândaci și insecte, hrană ca pentru un trimis în Gulag. Pe parte medicală ți se face listă cu tot ceea ce trebuie să-ți cumpere aparținătorii. Feșe, medicamente etc. Tu, pacientul, nu relaționezi cu managerul unității spitalicești. Nemulțumirea ta se revarsă asupra celor ce încearcă să te facă bine. Medicul și asistenta. De aici însă intervine cazul particular. Și vreau să rețineți bine particular pentru că mă feresc și disprețuiesc generalizarea. Turnesolul care pune gaz pe foc și nu mai poate fi pus în cârca managerului se înfățișează în banii ceruți de medici pentru a-și face meseria. Meserie pentru care sunt plătiți de stat din cotizațiile tale rupte din salarii de mizerie. Mai pe șleau, șpagă. Se știe în toate spitalele că o apendicită e atât, o fiere atât, anestezistul atât. Doamne ferește de cardio, neuro, cancer. Bani ceruți fără nicio rușine. În eșalonul doi, asistentele. Pentru o injecție care să nu doară bagi mâna în buzunar. Pentru prezența la căpătâiul tău la cel mai mic strigăt de au, la fel. Pe seamă că puroiul nu mai putea fi ascuns și s-au mărit salariile cadrelor medicale în speranța că sistemul se va curăța. Și s-au mărit enorm, în comparație cu venitul minim garantat. Dar obiceiurile au rămas. Poate s-au minimalizat? Același mercurial al intervențiilor medicale. A, era să uit de totala lipsă de empatie a medicului cu pacientul. Ce anamneză, ce vorbă bună? Pentru mulți dintre ei, ori tu, pacientul, ori noptiera ruginită de lângă pat, același lucru. Pentru starea dezastruoasă a spitalelor clar nu sunt medicii vinovați. Politicul desemnează politruci, fie ei și medici, drept manageri ai unităților spitalicești. Contracte cu dedicație contra unui procent. Angajări pe bani etc. Pentru partea profesională însă, să mă ierte Dumnezeu. Una este să-i oferi din suflet unui medic o atenție, dacă îți permiți și o simți pentru că ți-a salvat un membru al familiei și alta este să ți se impună. Vi se pare cunoscută fraza gen „nici nu s-a uitat la mine până nu i-am băgat plicul în buzunar”? Acum acești oameni vin și cer empatie, îi ceartă pe cei ce sunt răi cu ei. Dragi medici, nu sunteți în niciun caz zei. Vă doresc să înțelegeți că tot ceea ce vă poate ridica în rândul semenilor este să alungați puseele de divinitate și să vă cufundați în omenie. Atunci cu siguranță va veni și empatia semenilor. Cât despre recentele demisii ale medicilor, un amic de la UPU a descris cu punct și virgulă lipsurile din spital în contextul pandemiei. Dar a concluzionat: nu plec.

• Tweet
• Pin It