O realitate – un cuvânt: badantă

Dacă nu ar fi, n-aș povesti…

Absent din dicționare, frecvent notat de presă, descris emoțional, subiectiv, cu urme adânci lăsate pe hârtie, pe destin, în ochii cititorilor, badantă (fără vreo pereche masculină, dar cu un plural simplu – badante) ascunde și descoperă, fără tăgadă, o realitate cam cât un alfabet; o universalitate chiar – având în vedere că e un cuvânt întins pe două istorii și backgrounduri culturale: Italia și România.

Refac definiția din fragmente din diferite articole ori publicații online: „Badante în Italia, meseria care «te dezbracă de tot ce e uman în tine»”. (www.gazetaromaneasca.com); „De la badante în Italia, româncele ajung la psihiatrie. (www.stirileprotv.ro)”; „Angajăm personal pentru îngrijire bătrâni (Badante) în nordul Italiei” (www.romjob.ro); „Cum arată viața unei badante din Italia și ce părere are psihologul despre «Sindromul Italia»?” (www.unica.ro); „«Badante», româncele care şi-au amanetat viitorul, lângă bătrânii altora, pentru câteva sute de euro” (https://www.businessmagazin.ro/). Lingvistul notează, toată lumea interpretează. De data aceasta, emoția se îmbină cu obiectivismul științei, iar luciditatea e de-o formă nu doar cu intuiția productivă, ci și cu ideea ori sufletul din spatele formei.

Dincolo de subtilități, definiția e una destul de simplă – persoană care îngrijește vârstnici – (verbul a îngriji cuprinzând cam tot ce poate fi desprins din realitatea meseriei), deși, vom vedea, realitatea e una complexă nu doar comportamental, ci și mental sau sufletește. Astfel, „Termenul de «badante» nu mai are nevoie de traducere în limba română, semnificația lui este arhi-cunoscută [sic!]. Termenul are o încărcătură emoțională deosebită, de suferință și umilință.” (www.gazetaromaneasca.com) Greutatea cuvântului capătă chiar durități: „Badantele nu sunt simpli companioni. Sunt infirmiere, femei de serviciu, asistente, psihologi, bucătărese, mediatori conflicte, salahori, agenți de livrări și sacul în care cei pentru care muncesc își deșartă tot bagajul emoțional.” (ibidem). Cum ziceam, o realitate cam cât un alfabet.

O precizare importantă, o descriere lingvistică, socio-profesională, psihologică se poate desprinde de aici: „Cuvântul indică mai degrabă funcţia şi nu persoana, o prezenţă familiară în realitatea cotidiană din Italia, o figură prin excelenţă feminină (cuvântul nu are corespondent la masculin), care îşi asumă responsabilitatea îngrijirii persoanelor aflate în situaţia de a avea nevoie de însoţitor permanent. Badante, cuvânt ce nu figurează încă în dicţionare, dar a intrat în vocabularul românesc în virtutea faptului că desemnează o ocupaţie deschisă în special femeilor, reprezentând o amplă ofertă de locuri de muncă.” (www. http://culturaromena.it/).

Dacă vrem, putem întrezări și optimism, și motivație, și alegere, dar și posibilitatea oficializării cuvântului sau măcar inventarierea lui ca străinism (italienism) prezent în româna prezentului.

Realitate a momentului. Cuvânt de moment? Ceva mai mult!