De ce n-au mai bătut palma cei de la USR-PLUS cu PNL în Caraș-Severin?

Deși unii vedeau în alianța dintre USR-PLUS și PNL o variantă invincibilă, înțelegerea nu s-a mai parafat în Caraș-Severin. De vină par a fi liberalii, care una au promis și alta ar fi vrut să facă.

Liderul Alianței din Caraș-Severin, Andrei Plujar, spune că aceasta nu a funcționat din cauza liberalilor, care au încercat să negocieze pe picior de forță.

„Cred că dacă și-ar fi dorit cu adevărat o alianță cu noi ar fi participat și la ultima discuție la care, în loc să ne apropiem de un consens după câteva zile de discuții și negocieri, s-au schimbat cu totul jocurile negocierilor, s-a venit cu o propunere total nouă, ce ne-a luat și pe noi puțin prin surprindere. În acea sâmbătă, nu am discutat decât despre Consiliul Județean și de Primăria Municipiului Reșița și au mai fost câteva discuții și tatonări referitor la câteva orașe, câteva comune unde am putea noi să îi susținem pe ei și ei pe noi. Iar sâmbătă au venit alți colegi de-ai domniei sale (n.r. Romeo Dunca) la negocieri, un mandat nou din partea președintelui PNL, adică ori facem alianță pe toate orașele ori nu facem deloc.”, a ținut să lămurească lucrurile Plujar.

În opinia sa, în loc de o apropiere între cele două partide, dintr-odată USR-ului i s-a propus o nouă variantă care era mult mai strictă. Plujar nu crede că PNL ar fi avut interesul atât de mare să îl susțină pe Dunca, cât era interesul acestora ca USR-PLUS să-i susțină la Caransebeș.

Întrebat dacă crede că au existat interese ascunse din partea liberalilor, Plujar a spus: „Nu insinuez absolut nimic, doar că așa mi-au lăsat impresia, că o parte, adică domnul Dunca și domnul Popa care a fost printre puținii cu care s-a putut negocia la acele discuții, au o anumită viziune, în timp ce alți colegi de partid de-ai lor trăgeau mai mult spre o altă direcție, să îi spunem așa. Noi nu am prea avut dreptul să negociem pentru că domnul Dunca ne-a spus că aceasta este oferta, adică ceva de genul: «o acceptați sau nu, dar dacă nu o veți accepta, vom pune toate tunurile pe voi în campanie, vom da în voi. Deci a fost o negociere, o impunere mai mult decât o negociere. Singurul cu care am putut să negociem, vă repet, a fost domnul Popa, care ne-a făcut o ofertă”.

Liderul USR-PLUS recunoaște că Alianței i s-au oferit un post de vicepreședinte la Consiliul Județean, două poziții în primele 15 locuri și încă două pe pozițiile 18 și 19.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/