De ce dai, bă, în mine, de ce dai?

Imagini tulburătoare sau cum spun televiziunile, cu puternic impact emoțional, în plină noapte, pe un bulevard din România, golit de coronavirus. Un polițist aflat în exercițiul funcțiunii, asistat de un coleg, îi căra pumni unui amărât de contribuabil român. Băgat între mașinile parcate și cu o mână în gât, amărășteanul încasează pumni după pumni în meclă, de parcă ar fi fost în luptele din cușca. Polițistul îl lovește destoinic și cu furie în timp ce victima îl întreabă candid: „De ce dai, bă, în mine, de ce dai?”

Chiar așa, domnule ministru Vela, de ce dădea polițistul cu apucături de milițian în amărâtul ăla prins în miez de noapte? Ce-l apucase? Pentru că el era în uniformă, iar celălalt știa că nu avea voie să-l atingă nici măcar cu un deget? De asta sau de ce altceva, domnule ministru? Oare asta învață în școlile militare viitorii polițiști? Să lovească cu pumnii și picioarele? Să acționeze în stradă ca huliganii din Bronx? Ori ca golanii de pe mahala? De ce, domnule ministru? Că doar v-ați indignat profund când jandarmii de sub guvernarea PSD dădeau cu gaze în Piața Universității, iar oamenii pașnici picau ca spicele. A, atunci erau mulți și toți protestau împotriva unui regim opresiv, iar acum, în imaginea asta cu profund impact emoțional nu e decât un troglodit rătăcit în noapte? Oare asta să fie diferența între Poliția Română condusă de Carmen Dan și Poliția Română la comanda căreia vă aflați, domnule ministru? Dacă e așa, jos cu pălăria, aia de vânător de fazani pe care mi-a promis-o un prieten gugulan.

Am înțeles din explicațiile purtătoarei de cuvânt a Poliției că încasatorul de pumni nu a vrut să se legitimeze, iar pe deasupra se dovedise obraznic și îi vorbise urât ăluia în uniformă. Mare greșeală să se pună taman cu organul, căci, din poziția de erecție în care se afla, l-a și plesnit peste față fără milă, de i-o spart nu doar „borcanul”, ci și vreo doi dinți. Dar de ce, domnule ministru, i-a făcut una ca asta? Cu vorba bună nu putea să-l convingă? Să-i fi pus cătușele și să-l fi dus la Secție? Numai cu bătaia știu oamenii din subordine să facă ordine în țară? Dacă e așa, dați-le pari în loc de flinte, că unul ca ăsta, la cât este de ghiolban, e în stare să facă moarte de om cu pistoletul din dotare. Faceți-i măciucari, ca pe vremea colectivizării, să știm o treabă că atunci nici dumneavoastră nu ne mai aburiți cu reformarea Poliției.

Și mai este ceva, domnule ministru Vela: dacă tot nu se pot dezvăța de năravurile moștenite, măcar spuneți-le să nu mai bată oamenii în stradă, să-i ducă la Secție, să-i bage la beci. Nu de alta, dar la tehnica de astăzi, una, două apare ghiolbanul pe Facebook, taman în clipa când seara, înainte de culcare, ne citiți la televizor ordonanțele militare ca pe basmele lui Ispirescu.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/