Asistenta medicală, omorâtă de frica infectării cu coronavirus! „A fost ucisă, a murit cu zile!”

Moartea asistentei medicale din comuna cărășană Măureni ridică un val de revolte, atât din partea comunității, cât și din partea edilului care are convingerea că preoteasa a murit cu zile, fiind ucisă de un sistem medical inconștient și depășit.

Evenimentul tragic ce a avut loc cu două seri în urmă în familia preotului Aurel Radisc, din comuna Măureni, a atras un val de întrebări și neclarități, ce pun la mare îndoială calitatea sistemului medical din județul Caraș-Severin, fapt despre care Brian Filimon, primarul localității, a declarat pentru Express de Banat:

„Concluzia mea este că punctul de vedere al spitalului este unul sfidător. În primul rând, se contrazic în acest comunicat, iar pe de altă parte ne dau nouă dreptate, pentru că această declarație demonstrează că măsurile de salvare au fost întârziate.  Că tanti Corina (Corina Radics, n.r.) a fost omorâtă de un sistem medical inconștient și depășit. Mă refer la toate aceste proceduri pe care doctorii susțin că le-au făcut și au zis că au fost corecte, dar mai ales la întârzierea cu care au acționat, care denotă clar acea spaimă, suspiciune, că asistenta noastră ar putea avea o infecție COVID 19”, ne-a mărturisit îndurerat, Brian Filimon.

Primarul din Măureni este convins că fosta asistentă nu era infectată cu coronavirus, chiar dacă intrase în contact cu tânăr ce venise la cabinet în urmă cu câteva zile și mulți ziceau că era pozitiv. „A venit rezultatul și nu este așa. Doctorii ne declară că pacientul încă se află în atenția lor, rămâne în spital și că ei consideră ca mai e nevoie de încă o testare pentru că el, totuși, prezintă simptome, cu toate ca eu am vorbit cu pacientul și spune că se simte bine. Rezultatul doamnei Corina încă nu a venit. Noi sperăm să vină corect. Iar eu sunt într-un procent foarte mare sigur că rezultatul va fi negativ, deoarece ea a fost sănătoasă și a mers la urgențe pentru cu totul alt caz”, e de părere Filimon.

Ce s-a întâmplat?

Despre momentul în care s-a produs accidentul și moartea pacientei, primarul a mai declarat: „Ambulanța a venit cam după 50 de minute și încă două ore a stat la spital. Doamna Corina a plecat conștientă, chiar pe piciorul ei, sănătoasă. Nu avea alte boli. Eu cred că în alte condiții, în alt timp, poate ar fi fost în viață, cu toate că știm cu siguranță și nu trebuie să ne mai ascundem după deget că modalitatea de lucru și profesionalismul medicilor din județul nostru și a spitalului din Caraș-Severin lasă de dorit. O știm cu toții, dar ne ascundem pentru că oricând putem să ajungem acolo, însă eu cred că pe lângă acest lucru, această spaimă, aceasta panică care s-a generalizat chiar și la fiecare cadru medical, a stopat intervenția rapidă și îngrijirea maximă a pacientei. Mai cred că în ciuda acestei spaime ar trebui tratate și alte boli și alte accidente, chiar dacă o persoană ar fi suspectă de acest COVID 19, pentru că ar trebui să fim pregătiți cu materiale că să putem să intervenim în orice caz, luându-și evident, măsurile de siguranță cadrele medicale de a nu se răspândi această infecție. Eu zic că intervenția a lăsat de dorit. Părintele Aurel Radics spune că nu i s-au făcut teste. Eu cred că acest comunicat vag și neclar din partea spitalului arată nesiguranță. Părintele a încercat să dea de soție și de un cadru medical și să i se transmită pe parcurs starea. S-a confirmat decesul în jurul orei 21. Ce s-a întâmplat în această perioadă nu știm! A intrat în acest container de triere, iar de acolo doar medicii cunosc. Însă cred că orice om se gândește că se poate interveni mult mai rapid chiar din ambulanță. Prin transfuzii deoarece a pierdut mult sânge într-un timp record.”.

Frica de temutul COVID 19 ce a cuprins la nivel general populația, dar și medicii laolaltă, pare că a paralizat un întreg sistem, un sistem despre care primarul a mai comentat:

„Acuz zona noastră pentru că, atunci când spun la noi în zonă, mă refer clar că noi suntem o localitate limitrofă, la limita cu județul Timiș. Eu văd exact sistemul în care își desfășoară activitatea cei din Timiș și văd problemele cu care ne confruntăm în Caraș-Severin. Acum va trebui cu toții să spunem lucrurilor pe nume pentru că evităm cu toții să ajungem la Spitalul Județean din Reșita și încercăm cu tot dinadinsul să mergem la Timișoara sau în alte orașe din județul Timiș. Și acest lucru ar trebui să dea de gândit și ar trebui urgent să se ia măsuri în acest sens. Nu lovesc, repet, în vreo persoană, într-un cadru medical. Fac chiar un apel, este al doilea necaz cu care mă confrunt în primul meu mandat de primar, al doilea deces, în care este interzis ca o ambulanță care este activă la circa 6 km de comuna Măureni să intervină deoarece este în alt județ. Și chiar având și un spital care își desfășoară activitatea în condiții bune și anume în orașul Deta. Noi toți considerăm că preoteasa a murit cu zile”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/