Datorii de la mitingul lui Dragnea! PSD Lugoj are facturi neplătite de trei ani către Meridian 22, după o deplasare la București

Sala Cinematografului „Bela Lugosi” a găzduit marți o ședință fulger a Consiliului Local Lugoj, la care au participat 16 consilieri. Ședința a bătut orice record de rapiditate, având doar 18 minute. Pe ordinea de zi au fost două subiecte foarte importante.

Primul a fost proiectul de hotărâre ce privește aprobarea inițierii procedurii insolvenței societății Meridian 22 SA Lugoj, prin introducerea unei cereri la Tribunalul Timiș. Al doilea punct s-a referit la aprobarea proiectului de consolidare a capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19, prin construirea unui spital modular la nivelul municipiului Lugoj. Ambele proiecte au fost inițiate de primarul Claudiu Buciu.

După anunțarea avizului favorabil al comisiilor de specialitate, a fost supus la vot un administrator provizoriu al societății Meridian 22. Propunerea primarului a fost Daniel Belințan, după care consilierul Nicu Bădina a anunțat că grupul de consilieri PSD nu va participa la votul pentru desemnarea unei persoane.

„Domnul Belințan a gestionat mai multe proceduri de insolvență și el este desemnat doar să inițieze procedura de declanșare a insolvenței, adică să întocmească actele care vor fi înaintate instanței, pentru ca aceasta să poată lua o decizie.”, a precizat primarul Claudiu Buciu.

Consilierul Nicu Bădina a obiectat în legătură cu aplicabilitatea măsurii în contextul stării de alertă.

Primarul Buciu a adăugat că: „Domnii de la Meridian 22, și în special domnii din Consiliul de Administrație, au refuzat să declanșeze procedura, deși au prezentat un raport din care reiese că situația societății este catastrofală. Nu numai în acești ani, ci în tot ce a însemnat conducerea Meridian din ultimii 20 de ani. Pentru că societatea are conturile blocate, am fost nevoiți noi să declanșăm procedura, prin domnul Belințan, care va întocmi exclusiv documentele necesare prezentării noastre judecătorului sindic, după care judecătorul va decide ce se va întâmpla mai departe. Noi am constatat că situația economică este dezastruoasă, că activul nu acoperă pasivul. Dacă Meridian nu a venit cu o soluție protectivă, o s-o facem noi, cu protejarea intereselor angajaților și ale locuitorilor municipiului Lugoj. Cât despre consilierii care acum se ascund după gard și spun că nu mai votează persoane sau proceduri, e treaba lor, înainte i-a interesat, că aveau afaceri cu Meridianul”.

Cu 12 voturi pentru, două contra (Nicu Bădina și Gerlinde Opriș) și două neexprimate (Cristian Galescu și Iosif Crăciunescu), Daniel Belințan a fost validat ca administrator provizoriu al Societății Meridian 22.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Le scoatem sediul de partid la vânzare”

Primarul Claudiu Buciu a acuzat din nou PSD Lugoj că a contribuit din plin la falimentul societății, atât prin angajările de personal, cât și prin cheltuielile neachitate către Meridian 22.

„Pentru că e și domnul director Iovescu la ședință, l-aș ruga să ne spună dacă are PSD datorii la Meridian. Spuneți-ne și nouă să știm câtă grijă au pentru această societate, pentru că este un vârf al nesimțirii, care îi caracterizează. Sunt două facturi, cu două transporturi. Au o restanță de 2.449 lei, de trei ani, vedeți că mai e puțin și se prescrie. Au fost în 9 iunie, în cămăși albe, ca să-l aplaude pe domnul Dragnea, care este la pușcărie și mai e o factură în martie. Vreau să-i rog pe colegii de la PSD să-și plătească datoria și să trateze cu seriozitate probleme Lugojului, nu pamfletar.”, a spus primarul Lugojului.

Mai mult, Claudiu Buciu a afirmat că dacă PSD Lugoj nu va achita factura, le va scoate sediul partidului la vânzare. Facturile la care face referire primarul Claudiu Buciu sunt din lunile martie și iunie 2018, ambele tarifate la un preț preferențial de 1,03 lei/km, respectiv 0,91 lei/km.

După aceste momente tensionate, proiectul referitor la spitalul modular a trecut cu unanimitate de voturi.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/