Dată afară din Poliție, „cârtița” interlopului Lucian Boncu vrea să fie reangajată ca să își poată plăti ratele

Concediat pentru că l-a vizitat de mai multe ori pe interlopul Lucian Boncu în timp ce acesta din urmă se afla în arest la domiciliu, polițistul timișorean Dragan Ilin a dat în judecată IPJ Timiș, cerând anularea deciziei de concediere. Până la judecarea procesului pe fond, Dragan Ilin, cercetat de DIICOT în două dosare penale în care este acuzat că l-a ajutat pe interlopul Boncu, a cerut în instanță suspendarea deciziei de concediere.

În procesul de suspendare a deciziei de concediere, judecat în primă instanță la Tribunalul Timiș, Dragan Ilin a arătat că a fost în vizită de câteva ori la Lucian Boncu, „scopul vizitelor fiind unul privat, respectiv servirea unor mese”. În privința destituirii sale din Poliție, Dragan Ilin a susținut că „procedura este nelegală, deoarece aceasta nu poate avea loc conform ordonanței de urgență nr.36/2020”. Iar pentru că una din condițiile admiterii cererii de suspendare a deciziei de concediere este crearea unei pagube, Dragan Ilin a arătat că aceasta constă în imposibilitatea achitării ratelor pentru cele două credite pe care le-a accesat.

Dragan Ilin a reclamat că a fost eliberat din funcție „de pe o zi pe alta și nu mai beneficiază de salariu, are două contracte de credit în ființă și a fost obligat la plata lunară a pensiei de întreținere, în beneficiul fiului său minor, iar lipsa veniturilor duce la imposibilitatea achitării acestor obligații”. „Această destituire, în maniera în care a fost făcută, fără un termen rezonabil acordat în vederea găsirii unui alt loc de muncă, încalcă de asemenea dreptul polițistului de stabilitate la locul de muncă”, a reclamat polițistul acuzat că a fost „cârtița” interlopului Boncu.

gif card de energie dacus 1000x100

Tribunalul Timiș a respins cererea de suspendare a deciziei prin care Dragan Ilin a fost dat afară din Poliție, arătând că „aspectele semnalate de reclamant privind procedura de urmat în cazul acestuia presupun o analiză a momentului comiterii faptelor menționate în decizia de sancționare (pentru a vedea dacă acestea au fost comise pe perioada stării de urgență), iar cele vizând mențiunile din cuprinsul deciziei de sancționare presupun cercetarea unei eventuale vătămări în persoana reclamantului, toate legate de fondul litigiului și imposibil de analizat în această cauză”.

În privința pagubei suferite prin rămânerea fără serviciu, Tribunalul Timiș a arătat că „dispariția venitului salarial, ca urmare a încetării relațiilor de serviciu, este o consecință normală a unei astfel de măsuri, iar în eventualitatea în care dispoziția de sancționare va fi anulată, reclamantul va fi pus în situația anterioară sub toate aspectele, inclusiv cel patrimonial”. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/