Ratarea promovării în Liga 2 n-a costat 1 milion de euro, ci mult mai puțin, dar chiar și așa dezamăgirea e uriașă în Valea Domanului!
Rosso-nerii au mai ratat un sezon și i-au scandalizat pe microbiștii care acuză cheltuieli exorbitante pentru rezultate mediocre de când Primăria Reșița a reinventat CSM Reșița. Alungarea lui Cătălin Rufă din Valea Domanului se dovedește încă o dată o mare greșeală, dar cum Metalul e deja istorie discuția e lipsită de sens. Revenind la înfrângerea uneia dintre cele mai scumpe echipe de acest nivel din România de către o Dumbrăvița în care jumătate de lot lucrează în construcții, cazinouri și în alte locuri, iar unii dintre fotbaliști ei au intrat pe gazonul de pe „Mircea Chivu” după ce au ieșit din tură, trebuie spus că în urmă nu rămâne mare lucru. Cei mai mulți artizani ai eșecului și-au făcut deja bagajele, iar CSM trebuia să o ia, pentru a nu știu câta oară, de la zero.
„Suntem cu toții dezamăgiți, e un rezultat la care nu ne așteptam. Am avut un campionat foarte bun și nu era nimic care să anunțe un astfel de deznodământ. Am dezamăgit un oraș întreg, mii de oameni care au venit la stadion să sărbătorim promovarea. Nu-mi vine să cred. Am avut toate cele necesare, un antrenor valoros, cu promovări la activ, jucători cu experiență mare, care au promovări multiple în carieră, jucători cu multe prezențe în prima sau a doua ligă. Îmi este greu să găsesc o explicație.”, a declarat Cristian Bobar, președintele clubului, pentru expressdebanat.ro.
Dan Alexa a forțat din primul sezon pe banca Reșiței, nelăsând altă variantă decât promovarea. Șansele să continue la CSM sunt foarte mici. O recunoaște chiar Bobar, deși nu a existat vreo discuție cu tehnicianul după dezastrul de aseară: „Urmează să facem o analiză atentă și să vedem ce urmează. Dan Alexa și-a încheiat contractul după ratarea obiectivului. Contractul i s-ar fi prelungit automat dacă ajungeam în Liga 2. Nu am vorbit, dar cel mai probabil nu va continua la Reșița. În aceeași situație sunt și mulți dintre jucători. Vom avea o întâlnire și cu domnul primar, vom analiza de ce nu ne-a ieșit și vom stabili împreună ce e de făcut de acum încolo. Un lucru e cert, toată lumea și-a dorit această promovare. Jucătorii, antrenorii, aveau bonusuri importante, nu se pune problema de lipsă de motivație sau alte lucruri de genul ăsta. S-a plâns în vestiar, jucătorii erau devastați.”
De la președintele Bobar, la antrenorul Alexa și până la ultimul jucător din lot, cu toții au fost aspru criticați de către microbiștii reșițeni. În Valea Domanului se fac calcule, se analizează bugete și se compară rezultatele răsfățaților de la CSM cu cele ale unor fotbaliști care își câștigă pâinea pe șantiere, în fabrici și uzine, iar pe gazon intră de plăcere. „Știu că lumea e supărată, pe bună dreptate, dar se vorbesc și multe prostii, se spun multe neadevăruri. Nu s-a cheltuit 1 milion de euro în acest sezon cu echipa de fotbal. Bugetul întregului club, cu toate secțiile sale, a fost sub 1 milion. E adevărat că secția de fotbal a avut cea mai mare parte din buget, dar aici intră tot, cheltuieli cu stadionul, cu deplasările, cu arbitraje, cu tot. Nu vorbim doar de salarii. Nu știu dacă asta contează prea mult, condițiile au fost oricum dintre cele mai bune, nimeni nu se poate plânge, dar am vrut să clarific lucrurile, lumea să știe cât s-a cheltuit cu adevărat.”, a conchis Bobar.
Un adolescent de 16 ani din Timiș a fost reținut, în acest weekend, de polițiști după ce a furat o mașină și a provocat un accident, soldat numai cu...
Ordine de zi încărcată pentru ultima ședință ordinară de pe acest an a Consiliului Local Lugoj
Ofertele pentru Parcul Tematic Timișul în Miniatură, în evaluare
Arhivare și conversie digitală la Primăria Timișoara, de 6 milioane de lei
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281