Dan Alexa renunţă la FC Caransebeş!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Promovarea gugulanilor în Liga a II-a şi retrogradarea lui ACS Poli în acelaşi eşalon îl pun pe finanţatorul caransebeşenilor şi antrenorul violeţilor să aleagă: ori una, ori alta!

Alexa nu e sigur că o va antrena pe Poli şi în sezonul următor, dar, dacă se va întâmpla asta, atunci va renunţa să se mai implice la Caransebeş. ,,Dacă va fi să rămân la Poli, atunci pun punct colaborării mele cu Caransebeşul, pentru că aşa este normal. Voi pune punct, dar vom reorganiza clubul. Sunt fericit pentru că am realizat această promovare, care vine după o nerealizare cu Poli, echipa pe care o iubesc. Sper să continui acolo şi să promovez cât mai repede”, a declarat Dan Alexa.

untitled design set 970x90 px

Accederea în Liga a II-a presupune o altfel de organizare a clubului, lucru pe care Dan Alexa îl ştie foarte bine şi tocmai de aceea a anunţat deja că stafful administrativ va fi întărit. ,,Vom aduce un preşedinte, iar Sorin Boiangiu va rămâne manager. Vom avea o discuţie cu domnul primar şi vom stabili şi bugetul”, a mai spus finanţatorul Caransebeşului.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/