Ordonanța Militară a închis cabinetele dentare ca măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului. Ce fac însă cărășenii? Niciunul dintre spitalele județului nu are serviciu stomatologic de urgență!
Primul punct din Ordonanța Militară nr. 2/2020 se referă la suspendarea temporară a activității în cabinetele de medicină dentară, începând cu data de 22 martie, ora 22.00, ora României. Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență.
Potrivit specialiștilor DSP, cabinetele de stomatologie pot fi vectori pentru hepatită B, cu 8,7% şi hepatită C, pe locul 2, după infecţiile nosocomiale intraspitalicesti. Mai nou, pe lista acestor vectori periculoși apare noul coronavirus, fapt ce i-a determinat pe autorii textului Ordonanței Militare să treacă în cap de listă decizia suspendării activității acestor cabinete.
Ceea ce nu știe ministrul de Interne, cel care a dat citire textului, e faptul că în Caraș-Severin nu există servicii stomatologice de urgență, nici la Reșița sau la Caransebeș, nici la spitalele din Oțelu Roșu, Moldova Nouă ori Oravița. Situația nu este de ieri, de azi, ci trenează de ani buni.
Președinta Colegiului Medicilor Stomatologi din Caraș-Severin, Raluca Soran, spune că spitalele și Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin sunt îndrituite să organizeze un astfel de serviciu, însă până acum, culmea, nu s-a găsit o locație corespunzătoare în spital pentru desfășurarea acestor servicii în regim de urgență.
Referindu-se la situația creată, Raluca Soran ne-a mărturisit că: „Această Ordonanță nu a fost dată să protejeze medicii de familie, ci ca să se stopeze împrăștierea virusului. Până acum întrebam pacienții dacă au călătorit sau nu în ultimul timp în Italia sau Spania, aveam o imagine a situației. Acum am trecut la altă fază, a transmiterii intercomunitare”.
Raluca Soran spune clar că, practic, un astfel de serviciu este imposibil în acest moment, deoarece urgenţele stomatologice pot fi acordate doar în anumite condiţii, iar nerespectarea lor conduce la o infectare în lanț. „Pentru a asigura o urgenţă stomatologică trebuie ca noi să avem un echipament corespunzător pe care la ora actuală nu-l găsim nici măcar dacă vrem să-l cumpărăm. Pe lângă halatele, mănuşile de unică folosinţă, ochelarii de protecţie pe care le avem, ne trebuie masca M5 sau FFP2 şi nu avem de unde să le procurăm. În acelaşi timp, după fiecare pacient trebuie făcută nebulizarea cabinetului. După nebulizare se mai aşteaptă 2-4 ore până în momentul în care mai poţi face un pacient, ori aşa ceva nu există, nebulizatoare ştim doar că există, cum să le procurăm, dacă activitatea cabinetului este închisă? Cu ce bani ne asigurăm aceste investiţii?”, se întreabă președinta Colegiului Medicilor Stomatologi Caraș-Severin.
Dacă până în urmă cu câteva zile pacienții puteau să bată la ușa cabinetelor celor 150 de dentiști din acest județ, în prezent nu mai au această posibilitate, întrucât Ordonanța Militară le interzice acestora să profeseze până la noi ordine. Pacienții au de ales între a rezista cu stoicism până se ridică restricția și a căuta o „Urgență” la Timișoara, în speranța că stomatologii de acolo dispun de aparatura și echipamentele corespunzătoare situației de acum.