„Dacă PSD nu mă vrea, pot candida independent!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Nu mai face un secret din candidatura pentru Primăria Băile Herculane, în 2020, dar în PSD Caraș-Severin se fac jocuri și pentru alții!

Nicușor Vasilescu și-ar dori să revină în fotoliul de primar al orașului Băile Herculane, iar despre candidatura sa pare să se fi vorbit deja în partid cu ceva timp în urmă. În ultima vreme însă candidatura sa sub sigla PSD nu mai e așa de sigură. Și asta pentru că în cărți ar mai intra și alții. Unul dintre aceștia ar fi Petre Panduru, proprietarul Pizzeriei Dimitrios, din stațiune. Vasilescu a aflat și el de aceste lucruri și spune că, indiferent de opțiunea partidului, el se va afla pe buletinul de vot la scrutinul din iunie 2020. Încă se analizează dacă eu să fiu candidatul sau nu, deși, din iarnă, când am luat decizia să mă implic din nou în viața publică, asta am discutat cu doamna Luminița Jivan, că mergem împreună și continuăm proiectele începute la Herculane. Eu nu alerg după un partid. Nu sunt disperat să fiu candidatul unui partid anume. Eu sunt cunoscut în Herculane, oamenii mă știu cu bune, cu rele. Eu îmi doresc să vin în fața oamenilor cu o propunere reală, concretă care poate fi dusă la bun sfârșit. Sunt la dispoziția partidului, iar partidul poate să decidă dacă mă vrea sau nu. Eu, astăzi, sunt la dispoziția partidului, dar dacă partidul nu vrea să fiu eu candidat din partea PSD, pot fi independent”, a declarat Nicușor Vasilescu pentru expressdebanat.ro.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

De Vasilescu mai trag și alte partide, mai ales după ce candidatura sa din partea PSD nu mai pare atât de sigură. Acesta susține însă că nu s-a gândit la nicio altă formațiune politică și a amintit în acest sens că a plecat ultimul din PDL, exact când s-a stins lumina. „Nu mă gândesc la altă formațiunea, chiar dacă PSD e într-o perioadă mai agitată. Am trecut prin multe bătălii și nu am nicio problemă să mai fiu într-o altă bătălie. Probabil, ușor, ușor partidul își va reveni. Chiar dacă PSD va fi într-o situație mai puțin favorabilă în 2020, nu consider că e un impediment pentru mine candidatura sub PSD, dar depinde de conducerea județului și de organizația locală, depinde de ei ce își doresc. Mă vor în echipă cu adevărat sau nu. Totul depinde de ei!”, a adăugat Nicușor Vasilescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/